Finala Cupei Ligii ar putea fi reprogramată
După ce în urmă cu o săptămână Comitetul de Urgenţă al FRF a decis ca finala Cupei Ligii să se dispute în luna iulie, preşedintele Federaţiei, Răzvan Burleanu, a anunţat miercuri că le va cere oficialilor LPF să modifice data de disputare a meciului. “Echipele angrenate în această fază a competiţiei, cele patru semifinaliste, să se întâlnească şi să găsească o altă dată pentru aceste meciuri şi să se joace în acest sezon. Discuţiile au început din octombrie. Selecţionerul ne-a prezentat datele pe care şi le-ar dori. Singura zi în care s-ar putea disputa Cupa Ligii e 4 mai. Trebuie să facem orice ne stă în putere astfel încât să nu avem nici cel mai mic regret după ce va trece Euro că am fi putut face ceva şi n-am făcut”, a spus Burleanu. Dintre cele patru semifinaliste cele mai mari probleme le are Concordia Chiajna. Echipa din Ilfov ar putea juca finala competiţiei, după victoria 3-0 cu Dinamo, dar e în pericol să şi retrogradeze, fiind pe locul 5 în clasamentul play-out-ului Ligii 1, la doar un singur punct de primul loc ce duce în Liga a doua. „Contractele jucătorilor se termină la 30 iunie. Nu pot să-mi dau seama cum s-a luat această decizie. Sunt jucători care au bonusuri pentru finala Cupei. Sunt jucători cărora li se termină contractul, mie mi se termină contractul, poate n-o să mai fiu. Abia marţi seară am auzit şi eu. Mi se pare deplasat. O finală de cupă e o finală de cupă, totuşi”, spune antrenorul echipei Concordia Chiajna, Adrian Falub, după ce a aflat că finala se va disputa pe 17 iulie.
ASA Târgu Mureş intră în insolvenţă
După şedinţa de miercuri a Consiliului de Administraţie în care s-a decis reorganizarea clubului, vicecampioana Ligii 1, ASA Tg. Mureş, a intrat în insolvenţă, iar gruparea ardeleană nu va mai putea evolua în sezonul viitor al cupelor europene. „Este adevărat, ASA intră în insolvenţă, vom explica totul cât de curând într-un comunicat“, a confirmat Cristian Cherteş, directorul general de la ASA Tg. Mureş, informaţia că gruparea ardeleană se va pune la adăpostul legii de creditori. „În această situaţie nu vom mai putea evolua în cupele europene“, a recunoscut oficialul mureşean. În momentul de faţă, dacă Dinamo nu va primi licenţa pentru sezonul viitor al Cupelor Europene, ultimul loc al Ligii 1 pentru competiţiile continentale va fi adjudecat de prima plasată în play-out, loc ocupat acum de CSU Craiova. „Categoric nu ne vom da la o parte. Ne interesează participarea în cupele europene. Echipa din Iaşi are tot ce îi trebuie să poată juca acasă inclusiv meciurile din grupele Europa League: aeroport internaţional, hoteluri bune, stadion. Ne depunem licenţa pentru cupele europene“, a declarat Florin Prunea, directorul executiv de la CSMS Iaşi. Şi CSU Craiova visează la locul rămas liber pentru Europa League. „Craiova are dreptul, începând din sezonul viitor, să joace în cupele europene, pentru că avem deja trei ani consecutivi în competiţii. Ne depunem dosarul pentru licenţa UEFA. Nu dorim răul nimănui, dar dacă se va ivi ocazia, vom încerca să profităm şi să jucăm în cupele europene. Va fi mai greu cu stadionul, pentru că, în mod clar, pe Extensiv nu putem juca în competiţiile continentale. Probabil că partidele din tururile preliminare le vom juca la Severin. Apoi… Vom vedea. Să ajungem noi acolo!“, a declarat managerul general de la CSU Craiova, Felix Grigore. Clubul din Târgul Mureş a acumulat datorii care se cifrează la aproape 500 000 de euro, iar şefii ASA au decis să declare insolvenţa, pentru a încerca astfel să redreseze situaţia financiară. ASA e însă în pericol să piardă toţi jucătorii, liberi, la finalul sezonului.