A.M.

Primăria municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Teatrul „Toma Caragiu” şi Colegiul Naţional ”Jean Monnet” Ploieşti, organizează un eveniment dedicat marelui actor Toma Caragiu, la împlinirea a 39 de ani de la trecerea sa în eternitate, în timpul cutremurului devastator din anul 1977. Începând cu orele 10.30, la Colegiul Naţional ”Jean Monnet” din Ploieşti, va fi prezentat un film dedicat lui Toma Caragiu, iar actorii ploieşteni vor vorbi despre viaţa şi activitatea marelui artist. La cutremurul din 4 martie 1977 și-au pierdut viața peste 1000 de oameni, printre personalitățile care și-au găsit sfârșitul atunci regăsindu-se și regizorul Alexandru Bocăneț, solista Doina Badea, criticul literar Mihai Gafița, prozatorul Alexandru Ivasiuc, scriitorul și publicistul Anatol E. Baconski, pianistul Tudor Dumitrescu.