Prima etapă de selecţie a bonurilor fiscale câştigătoare, emise în perioada 1 – 29 februarie 2016, va avea loc duminică, 20 martie, iar premiul minim garantat este de 10.000 lei, anunţă Ministerul Finanţelor Publice, într-un comunicat transmis News.ro.
Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 20 martie, va fi organizată prima etapă de selecţie care constă în extragerea bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare.
După centralizare, dacă sunt peste 100 de cereri de revendicare a premiilor, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare, care vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF.
Câştigătorii finali pot revendica premiul în cel mult 30 de zile, la sediul ANAF din oraşul de domiciliu, cu bonul fiscal în original (cu toate elementele lizibile), o copie a actului de identitate şi o cerere.
Rezultate vor fi publicate, timp de 30 de zile, pe paginile de internet ale Ministerului Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Loteriei Române.
La extragerea precedentă, bonul câştigător a avut o valoare de 312 de lei.
Anul trecut, valoarea totală a premiilor acordate a fost de aproape 5 milioane de lei, sumă care s-a împărţit între 17.985 de câştigători, potrivit datelor MFP. În total, au fost organizate nouă extrageri în cadrul Loteriei, iar cel mai mare premiu a fost în valoare de 250.000 de lei.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! LOTERIA BONURILOR FISCALE: Extragerea bonurilor din februarie va avea loc in 20...