Apropierea de autostrada A3 va scădea timpul de intervenție

V. Stoica

Un vis mai vechi al autorităților locale din Balta Doamnei este pe cale să se concretizeze, pentru că, în scurt timp, aici va lua ființă un centru pentru situații de urgență, care va deservi nu numai locuitorii comunei, ci și pe cei din localitățile limitrofe, cum ar fi Olari, Gherghița, Drăgănești. Cristinel Matei, viceprimar cu atribuții de primar (desemnat în această funcție după decesul fostului edil, Vasile Dascălu), a declarat că aceasta va fi cea mai mare realizare din ultimii ani din comună, alături de centrul medical care ar putea fi finalizat și inaugurat spre sfârșitul verii. Centrul pentru situații de urgență va fi realizat în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova. De la bugetul local al comunei Balta Doamnei va fi finanțată realizarea imobilului propriu-zis, autoritatea locală contribuind și cu terenul aferent construcției, iar ISU va veni cu autoutilitarele de intervenție – două mașini de pompieri, o autoutilitară SMURD și una destinată descarcerării – potrivit declarațiilor primarului interimar Cristinel Matei. Centrul pentru situații de urgență de la Balta Doamnei este foarte important și pentru intervențiile de urgență pe autostrada A3, având în vedere că se va afla doar la circa patru kilometri de nodul de intrare/ieșire construit de Consiliul Județean Prahova la Gherghița. Valoarea clădirii se ridică la circa un milion de lei, urmând ca imobilul să aibă toate componentele necesare desfășurării unei activități performante de monitorizare și intervenție în situații de urgență.
Administrația locală din comuna prahoveană Balta Doamnei este printre puținele care s-au gândit și la construirea unei case destinate medicilor care doresc să se îngrijească de starea de sănătate a locuitorilor. În comună va fi dat în folosință, în scurt timp, și un centru medical care să deservească aproape 2700 de oameni care domiciliază în această localitate, unde există în prezent un singur dispensar, în satul Lacu Turcului.
Centrul medical – care se pare că va fi gata spre sfârșitul verii acestui an – va cuprinde, în cei 450 de metri pătrați, pe lângă farmacie, cabinete medicale– inclusiv cabinet stomatologic –, toalete și săli de așteptare, un apartament destinat medicului. Inițiativa autorităților locale din comuna Balta Doamnei este printre puținele de acest gen din județul Prahova, construirea unui apartament pentru medic în zonele rurale fiind o variantă de a atrage cadrele medicale și de a le determina să și rămână să-și exercite profesia în mediul rural.