F. T.

Șapte autospeciale de stingere și două echipaje SMURD au fost concentrate, ieri după amiază, la Parcul Industrial Ploiești, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit într-un depozit al unei societăți comerciale din incintă.
Potrivit datelor primite de la reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, ar fi luat foc 3,6 tone de artificii confiscate în perioada Sărbătorilor de Iarnă, suprafața afectată a depozitului în care se aflau fiind de circa 20 de metri pătrați. Primele măsuri luate de pompieri au vizat inundarea cu apă a zonei afectate, astfel că nu a existat risc de extindere a flăcărilor. Ca principală cauză a incendiului a fost luată în calcul tăierea, cu flacără oxiacetilenică, a unor țevi.
De la Inspectoratul de Poliție Județean Prahova ni s-a confirmat faptul că artificiile care au luat foc ieri fac parte din lotul de materiale pirotehnice ridicate de la o societate comercială prahoveană în urma perchezițiilor din data de 24 decembrie 2015. Atunci, au fost ridicate 12 tone de astfel de materiale, fiind una dintre cele mai mari capturi ale polițiștilor prahoveni.