A.M.

Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR) și Federația Sindicală „Hipocrat” au anunțat că vor declanșa, începând de luni, 21 martie, proteste la nivel național, în unitățile sanitare în care există filiale ale acestora. Este vorba despre o grevă japoneză programată pentru cinci zile, care nu va afecta activitatea, angajații din domeniul sănătății intenționând să poarte banderole albastre pe toată durata programului, pentru a atrage atenția asupra unor probleme din sistemul sanitar. Președintele Consiliului de Conducere al Camerei Medicilor Prahova, dr. Mihai Belașcu, ne-a precizat că, în judeţ, luni, se vor alătura colegilor din țară angajați din mai multe spitale: Spitalul Județean de Urgență Ploiești, Spitalul de Pediatrie, Spitalul CFR Ploiești, spitalele din Câmpina, Azuga, Vălenii de Munte, Drajna. Potrivit unui comunicat emis de (CFSMR) și Federația Sindicală „Hipocrat”, revendicările sindicaliștilor sunt legate de: salarizarea personalului medical, fiind solicitată aplicarea Legii 284 din 2010, cu respectarea salariului minim de 1.250 de lei, plata gărzilor în afara orelor de muncă (aceștia susținând că dacă au mai mult de două gărzi pe lună, primesc bani mai puțini pentru garda a treia, a patra etc.), plata sporurilor în raport cu salariul din 2015 și nu în raport cu cel din 2009, cum se întâmplă în prezent, ameliorarea condițiilor de muncă și reglementarea timpului de muncă, în conformitate cu directiva nr. 88 din 2003 a Comisiei Europene și a Parlamentului European. Dacă solicitările nu vor fi luate în considerare, sindicaliștii vor continua acțiunile de protest prin declanșarea grevei de avertisment și a altor acțiuni revendicative.