Un meci de totul sau nimic pentru ambele combatante, duelul de pe „Dan Păltinişanu” s-a încheiat cu o mult aşteptată victorie a Petrolului, prima din 2016 şi, totodată, cea dintâi din faza play-out a Ligii I Orange. Ploieştenii s-au impus la limită, 1-0, graţie golului marcat de către Victoraş Astafei (26), aflat la primul său meci după revenirea la Petrolul.

Petrolul a ajuns pentru a patra oară în ultimele luni la Timişoara şi, după trei eşecuri în faţa lui Poli, ştia că, de această dată, n-are decât varianta victoriei pentru a da o altă turnură luptei pentru evitarea retrogradării. A găsit o echipă gazdă disperată, la rândul ei, venită după o schimbare de antrenor, şi care a părut, în startul confruntării, ceva mai „vioaie”, Poli ameninţând prima poarta adversă.

Javi Hernandez (6) a avut cea dintâi oportunitate, cu un şut de la 16 metri ce a trecut pe lângă bara din dreapta lui Cobrea, apoi Goga (17) l-a întins pe „căpitanul” ploieştenilor cu un balon trimis, plasat, de la 22 de metri, iar „capul” lui Elek (18) n-a avut precizia necesară pentru a-l surprinde pe Cobrea. Şi a fost suficientă o primă ieşire din tranşee a elevilor lui Jerry Gane pentru ca tabela să se modifice în favoarea „lupilor”, atunci când Ziani a centrat de pe dreapta, mingea a ajuns, pe partea opusă, la ASTAFEI (26), cel care, la redebutul său în „galben-albastru”, l-a învins pe Strauss, cu un şut la colţul lung. Bănăţenii au căutat o replică rapidă, dar Cobrea a salvat încă o dată, respingând, de sub transversală, la lovitura de cap a lui Torres (31) ş Petrolul intra în avantaj la cabine, o situaţie cu care nu se mai întâlnise de ceva vreme.

Timişoara a început partea a doua în ofensivă, căutând să împingă tot mai mult jocul către buturile lui Cobrea, iar Elek (52) le-a dat emoţii ploieştenilor, cu o reluare din careu, ce a ocolit de puţin poarta. Tot Elek (61) a avut şi următoarea şansă a gazdelor, cu un şut din lateral stânga, la colţul scurt, dar Cobrea a fost atent şi a salvat de lângă bară. Reduta petroliştilor a rezistat, însă, eroic, şi, după multă vreme, „lupii” au putut, în sfârşit, să se reîntâlnească cu satisfacţia victoriei. Un succes extrem de preţios, care le dă dreptul „găzarilor” să spere şi să lupte, în continuare, pentru salvarea de la retrogradare.

Etapa viitoare, Petrolul va reveni pe „Ilie Oană”, pentru o nouă încleştare pe viaţă şi pe moarte, cea de sâmbătă, de la ora 16.30, cu FC Voluntari.

fcpetrolul.ro