Se caută soluții pentru relansarea activității miniere
Ministerul Energiei anunță că a fost înfiinţat un “Comitet de coordonare pentru activitatea minieră”, acesta având rolul de a propune măsuri de reorganizare a acestui domeniu de activitate.
„Sectorul minier are nevoie de cele mai bune măsuri de redresare şi reorganizare pentru a putea menţine un mix energetic echilibrat în Sistemul Energetic Naţional. Avem nevoie de măsuri urgente, iar pentru ca acest sector să supravieţuiască specialiştii din cadrul <
Finanțele au lansat o aplicație pentru monitorizarea cheltuielilor publice
Ministerul Finanţelor a lansat o aplicaţie informatică prin intermediul căreia se vor putea controla, în timp real, toate cheltuielile instituţiilor publice din România.
“În două luni vom extinde aplicația, care va cuprinde gradul de angajare, numărul angajaţilor, raportul financiar, tabelul cu cheltuielile. Salariile vor fi publice la fiecare instituţie şi se va face o monitorizare în timp real a alocării şi utilizării resurselor publice. Acest sistem permite urmărirea, în timp real, a alocării şi utilizării banilor publici”, a precizat, în acest context, ministrul Finanțelor, Anca Dragu.