Taxele aferente salariului descurajează creșterea economică
Conform unui studiu realizat de către firma internațională UHY Audit CD SRL, societățile comerciale din România plătesc peste 23% din salariile anuale ale angajaţilor pe taxele aferente acestora.
“A existat o scădere a procentului de contribuții salariale pe care trebuie să le plătească angajatorii din România, însă mai sunt multe de făcut. În caz contrar, Guvernul României riscă să submineze creșterea economică dacă va continua să descurajeze crearea de locuri de muncă și să sufoce salariile cu contribuții salariale uriașe. Într-o perioadă în care economia globală abia începe să se însănătoșească, iar redresarea în multe țări este în continuare foarte fragilă, acest lucru este mai important ca oricând”, au precizat, în acest context, reprezentanții UHY Audit CD SRL.
Pachetul privind achizițiile publice trebuie aplicat până în aprilie
Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a precizat că pachetul de legi privind achizițiile publice trebuie să fie aplicat, cel mai târziu, în data de 18 aprilie.
„Dacă se poate, ar fi bine să accelerăm realizarea pachetului privind achizițiile publice, care este extrem de important. Data de 18 aprilie este termenul limită în care România trebuie să aplice pentru pachetul de achziții publice la Comisia Europeană. Ajutorul dumneavoastră este extrem de important pentru a finaliza acest pachet legislativ, după care trebuie să aprobăm prin Hotărâre de Guvern normele de aplicare după care să instruim beneficiarii mult mai bine decât s-a făcut în trecut privind modul de aplicare a acestor achiziții”, a mai spus ministrul Aura Răducu.
Se prognozează o creștere a Produsului Intern Brut
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în creştere proiecţia în privința avansului Produsului Intern Brut (PIB) pentru anul în curs, de la 3,7% – cât era estimată în iarnă – la 4, 2%.
În prognoza de iarnă, publicată în luna noiembrie a anului trecut, instituţia estima un avans al PIB de 4,1% în 2016. În primăvara acesui an, proiecţiile CNP indică o creştere economică mai mare. De asemenea, pentru 2017, CNP estimează un avans al economiei româneşti de 4,3%.














