Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești și operatorul de salubritate, a continuat, în perioada 7 – 11 martie 2016, campania “Curățenia de Primăvară”.
Astfel, în perioada sus menționată s-a acționat în Cartier Traian ( Cuza Vodă – Verii – Vasile Lupu), Cartier Peneș Curcanul, Cartier 9 Mai (Billa), Cartier Vest I (Arhip Nicolae – conductă termoficare) Cartier 9 Mai (Vornicei), Cartier Zidari, Cartier Vest I (Aleea Strejnic), Cartier Eminescu, Cartier Nord (Cameliei – Petuniei – Brebenei), Cartier Nord (Brebenei – Arinului), cartier Cina (Grindului – Trotuș – Târnave), Cartier Nord (Cameliei – Republicii), Cartier Cina (Cibinului – Șos. Nordului) și Cartier Republicii (Andrei Mureșanu – C-tin Brezeanu – Șos. Nordului)
În cadrul acestei acțiuni, operatorul de salubritate va interveni în toate cartierele din municipiul Ploiești, pe străzi, trotuare, parcări și zone verzi, în vederea salubrizării și evacuării tuturor deșeurilor.
Primăria Municipiului Ploiești mulțumește tuturor cetățenilor care susțin această inițiativă, rugându-i ca, în continuare, să participe la această acțiune, în paralel cu operatorul de salubritate, pentru un oraș mai frumos și mai curat.