N. Dumitrescu
După o nouă rundă de sondaje realizate la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ, Organizaţia Prahova a PSD a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, candidatul pentru Primăria Ploieşti. Este vorba despre Cristian Ganea (în foto dreapta, alături de Emanoil Savin şi Bogdan Toader), actualul viceprimar cu atribuţii de primar, candidatura sa la scrutinul din 5 iunie fiind validată, de către conducerea partidului de la nivel naţional, la sfârşitul săptămânii trecute. “Rezultatele ultimelor sondaje şi analize realizate la nivel de municipiu au arătat că, pentru Primăria Ploieşti, cel mai bun candidat este Cristian Ganea. Este un om al faptelor, nu al vorbelor, iar asta se cere acum. Vorbeşte puţin, dar a făcut dovada că poate să facă multe la nivelul municipiului Ploieşti. Într-un ultim sondaj au fost testaţi mai mulţi posibili candidaţi din partea PSD – senatorii Daniel Savu şi Augustin Mitu, viceprimarul cu atribuţii de primar Cristian Ganea, inclusiv deputatul
ALDE-Graţiela Gavrilescu. Concluziile au fost însă ca fiecare formaţiune politică să aibă candidaţi proprii în alegerile locale. Astfel, pentru Primăria Ploieşti, din partea PSD, va candida Cristian Ganea ”, a anunţat Bogdan Toader, preşedintele Organizaţiei Prahova a PSD. La rândul său, Cristian Ganea a ţinut să declare:“Nu sunt un foarte bun vorbitor, dar pot face dovada că sunt un om al faptelor. Nimic însă nu pot face singur, mă sprijin pe echipa din spatele meu, fiind deschis oricând la sugestii”. De menţionat că stabilirea candidatului social-democrat la Primăria Ploieşti nu a fost singurul subiect al conferinţei de presă de ieri, Bogdan Toader anunţând că actualul primar al oraşului Buşteni, Emanoil Savin, “s-a alăturat echipei noastre”. “Începând de astăzi (n.n.- ieri) eu şi întreaga Organizaţie PDL Buşteni, care are 1.859 de membri, am hotărât să trecem la PSD. De ce spun Organizaţia PDL, pentru că la Buşteni sunt două organizaţii – una de la PDL şi alta de la PNL. Ne întâlneam separat nu împreună, fapt ce m-a nemulţumit foarte mult după ce PDL şi PNL au făcut fuziunea. Cert este că, după 10 ani în care am fost la PDL, de când a fost înfiinţat noul PNL eu nu m-am mai regăsit în această organizaţie”, a declarat, ieri, primarul oraşului Buşteni. Acesta a menţionat că, în afara candidaturii sale pentru un nou mandat la primărie, numele său va fi trecut atât pe lista PSD pentru Consiliul Local Buşteni, cât şi pentru Consiliul Judeţean Prahova. Totodată, s-a stabilit ca acesta să fie coordonatorul echipei de campanie a PSD Prahova atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele parlamentare, pe linie politică urmând să deţină funcţia de vicepreşedinte în cadrul Biroului Judeţean al Organizaţiei Prahova a PSD. Bogdan Toader a mai precizat că organizaţia pe care o conduce va avea liste proprii atât pentru consiliile locale din cele 104 localităţi, cât şi pentru Consiliul Judeţean Prahova. “În momentul de faţă am stabilit candidaţi pentru 94 dintre cele 104 localităţi din Prahova. În funcţie de programul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, lansarea oficială a candidaţilor prahoveni la alegerile locale va avea loc la sfârşitul lunii martie”, a mai adăugat Toader. Nu în ultimul rând, primarul din Buşteni a ţinut să mai declare, fără să dea nume, că este posibil ca şi alţi actuali edili, foşti colegi de partid, să se alăture social-democraţilor, balanţa fiind înclinată, a precizat acesta, după lansarea candidaţilor PNL la primării, la sfârşitul săptămânii trecute, când “pe scenă au fost invitaţi numai cei de la PNL, nu şi de la PDL”.














