V.Stoica
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA intenționează să demareze o nouă procedură de achiziție de lucrări destinate reparării și întreținerii Coridorului IV Paneuropean, tronsonul București – Câmpina. Firele I și II ale căii ferate dintre București și Câmpina vor intra în reparații pentru o perioadă de circa patru luni, după încheierea contractului de lucrări între CFR SA și firma constructoare specializată în căi ferate.
Lucrările se vor desfășura pe două loturi – între București Nord și Brazi și, respectiv, între Brazi și Câmpina. Contractele de lucrări sunt estimate la aproximativ 2,3 milioane de lei și vor fi încheiate pentru înlocuirea mai multor componente de cale ferată.
Reparațiile vor fi executate pe tronsonul de 94 de kilometri dintre București și Câmpina – parte a Coridorului IV Paneuropean – care a fost modernizat în urmă cu 12 ani.
În luna mai 2004, când ministru al Transporturilor era Miron Mitrea, au fost finalizate lucrările de reabilitare și modernizare a infrastructurii feroviare pe tronsonul București – Câmpina. Valoarea totală a investițiilor realizate atunci a fost de circa 228 de milioane de euro, majoritatea fondurilor provenind dintr-un împrumut acordat de Banca Europeană de Investiții.
Deși reabilitarea și modernizarea respectivului tronson de cale ferată au fost finalizate cu doar un deceniu în urmă, periodic, Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA încheie contracte de lucrări de întreținere și de reparație a acestui sector feroviar care leagă Bucureștiul de Câmpina.















