Petre Apostol
Sala de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Lia Manoliu” din Bucureşti a găzduit, la finalul săptămânii trecute, probele Campionatului Naţional rezervat juniorilor 1. După performanţele înregistrate la competiţia pentru seniori şi tineret din urmă cu o săptămână, atleţii de la CSŞ CSM Ploieşti au bifat noi rezultate excepţionale, mai ales pentru un oraş care nu beneficiază de o pistă de antrenament.
Pregătiţi de profesorii Maria Andrei, Florin Andrei, Robert Munteanu şi Augustin Iancu (antrenor coordonator al secţiei de atletism de la CSM Ploieşti), sportivii ploieşteni şi-au trecut în cont două titluri naţionale, dar şi o medalie de argint şi una de bronz.
Elevul profesoarei Maria Andrei, Mihai Pîslaru, şi-a continuat demonstraţia de forţă, după ce în ultima săptămână a doborât de două ori recordul naţional la proba de 400 m. Revenit vineri din deplasarea cu lotul naţional în Turcia, unde şi-a depăşit recordul naţional pe care îl stabilise la Bucureşti, cu doar câteva zile în urmă (48,96 sec.), Mihai nu a arătat mari semne de oboseală, reuşind să câştige titlul naţional şi la juniori 1, cu timpul de 49,88 secunde.
Trebuie menţionat că acesta este încă junior 2, astfel că va avea şansa să devină pentru a treia oară campion al României săptămâna aceasta, când sunt programate finalele competiţiei de la categoria sa de vârstă.
Totodată, Mihai Pîslaru a contribuit şi la cea de-a doua medalie de aur câştigată de gruparea ploieşteană, alături de Radu Ciocănescu, Marian Secăreanu şi David Năstase aducând ştafeta echipei prahovene pe prima poziţie în cadrul probei de 4×400 m, cu timpul de 3.09,29 minute.
Foarte aproape de un titlu naţional s-a aflat şi sprinterul Costin Homiuc, elevul profesorului Robert Munteanu reuşind să-şi adjudece medalia de argint în cadrul probei de 60 m, trecând linia de sosire cu timpul de 6,93 secunde, ceea ce reprezintă record personal.
De asemenea, o performanţă foarte bună şi-a trecut în palmares şi elevul antrenorului Augustin Iancu, Gabriel Bitan, care a obţinut medalia de bronz în cadrul probei de săritura în lungime, cu 7.00 metri.
Din tabăra ploieşteană, rezultate bune s-au mai obţinut şi la următoarele probe: ştafeta 4 x 400 m băieţi – locul 5 – 3.19,19 min ., în componenţa Bogdan Oprina, Ciprian Cusutura, Alexandru Drăgoi, Mihai Filote; ştafeta 4 x 400 m fete – locul 6 – 3.51,04 min., în componenţa Sînziana Neacşu, Emilia Zamfir Dan, Raluca Baicu, Andreea Neagu; Andrei Năstăsache – locul 7 în proba de 60 m – 7,22 sec.; Andreea Neagu – locul 7 în proba de 800 m – 2.17,51 min.














