N.Dumitrescu
Reprezentante de marcă ale antreprenoriatului de la nivel de judeţ vor participa, astăzi, la Ploieşti, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, la conferinţa cu tema “Femeia-factor activ în economia prahoveană”. Evenimentul este organizat de CCI Prahova, în parteneriat cu Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România – Filiala Prahova, tema fiind special aleasă în contextul în care, în luna martie, femeia este sărbătorită cu multiplele şi valoroasele sale valenţe. Astfel, la această acţiune vor fi prezente atât femei – manager, care conduc afaceri de succes, cât şi reprezentante din administraţie, învăţământ, sănătate, cultură, justiţie şi alte domenii. În acest context, după cum au anunţat organizatorii evenimentului, “conferinţa va evidenţia rolul şi importanţa femeii în economia prahoveană prin poveşti de succes ale unor doamne care au performat în domenii de activitate dintre cele mai diverse, dar şi prin prezentări de produse şi servicii, de modă, coafură, machiaj”. Astfel, vor susţine prezentări – având ca temă generală femeia – Rodica Paraschiv, prefectul judeţului Prahova, vicepreşedintele
CECCAR România, reprezentante ale unor unităţi bancare, ale unui centru medical şi ale unui centru comercial. De menţionat că, printre invitaţii speciali, se va regăsi şi cel mai bun maestru cofetar al României, care este tot o doamnă, fiind prezentate poveşti de succes şi despre frumuseţe şi hair styling, din cadrul acestui eveniment nelipsind o prezentare de modă prin care va fi adusă în atenţie o reinterpretare modernă a portului tradiţional românesc feminin.












