Alpinistul Alex Găvan a declarat în urmă cu câteva zile pentru Mediafax că a pornit într-o nouă expediţie în munţii Himalaya, pentru a escalada, fără oxigen suplimentar, muntele Annapurna. Expediţia a început pe 26 februarie şi va dura aproximativ 60 de zile. Ascensiunea finală a vârfului de 8.091 de metri este planificată în jurul datei de 15 aprilie, după finalizarea perioadei de aclimatizare. Găvan îl are ca partener în această expediţie pe unul dintre prietenii săi cei mai buni, un alpinist cu multă experienţă la altitudine, având în palmares mai multe vârfuri de peste 8.000 de metri şi cu care a mai făcut echipă şi cu alte ocazii. Ca de fiecare dată, ascensiunea urmează să se realizeze fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine. Cei doi vor colabora şi cu alte echipe care se vor mai afla pe munte în aceeaşi perioadă. Annapurna este considerat cel mai periculos munte din lume, fiind al zecelea ca înălţime (8.091 metri). Până în anii ’90, rata de fatalitate era de 66%. Din 3 iunie 1950, când Annapurna 1 a fost escaladat pentru prima dată, de către francezii Maurice Herzog şi Louis Lachenal, şi până în toamna lui 2013, din 211 alpinişti care au urcat vârful, 69 şi-au pierdut viaţa. „Nu există nicio rută rezonabil de sigură către vârful Annapurna, pericolul avalanşelor sau al căderilor de seracuri fiind tot timpul prezent. Vom face ascensiunea pe partea nordică a muntelui şi, cel mai probabil, la fel ca în expediţia de pe Shishapangma, din 2013, vom alege o linie de ascensiune care va combina părţi din mai multe rute. În orice caz, nu suntem aici ca să riscăm, ci ca să administrăm riscul, ceea ce este o abordare total diferită. Îmi doresc enorm să urc pe Annapurna şi voi face tot ce este cu putinţă să transform acest vis în realitate, dar nu cu orice preţ. Siguranţa echipei este mereu pe primul loc. Iar dincolo de asta, Annapurna însăşi trebuie să ne permită accesul în lumea sa, o lume atât de diferită de a noastră, a oamenilor. Nu muntele este periculos în sine, ci noi, oamenii, prin acţiunile noastre, îl facem să fie aşa. Mă înclin în faţa Annapurnei şi îi cer bunăvoință, nu pentru a o cuceri, căci acest lucru nu este niciodată posibil, oricare ar fi muntele, ci pentru a îmi spori sufletul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alex Găvan. Tabăra alpiniştilor români de bază va fi stabilită la 4.300m altitudine, pe gheţarul Annapurna Nord. Între aceasta şi vârf se vor mai stabili încă patru tabere intermediare, la 5.100m, 5.500m, 6.300m şi 7.300m. După finalizarea perioadei de aclimatizare, din tabăra 4, de la 7.300m, se va pleca în ascensiunea finală a vârfului. Aceasta este prima expediţie la mare altitudine organizată de Găvan, după cutremurul devastator din aprilie 2015, care l-a surprins în Tabăra de Bază de pe Lhotse/Everest.