Ana M.

Actrița Ana Maria Guran, din Câmpina, a obținut luni seară, în cadrul Galei Premiilor Gopo, premiul „Tânără speranță” pentru rolul „Larisa” din filmul „Lumea e a mea”. Tânăra, absolventă a Colegiului Național “Nicolae Grigorescu” din Câmpina, este în prezent studentă la UNATC – secția Actorie, iar Larisa este primul său rol în cinematografie. Gala Premiilor Gopo s-a desfășurat la Teatrul Național din București. Pelicula “Lumea e a mea” a fost regizată de Nicolae Constantin Tănase, acesta obținând statueta Gopo pentru “Cel mai bun film de debut”. În cadrul aceluiași eveniment, filmul „Aferim!”, în regia lui Radu Jude a câștigat 12 premii, printre acestea numărându-se trofeele pentru “Cel mai bun film” și pentru “Cea mai bună regie”. La categoria “Cea mai bună actriță” în rol principal Premiul Gopo a fost câștigat de Ioana Flora pentru rolul Paula din filmul „Acasă la tata”. Teodor Corban, Costandin din filmul „Aferim!“, a câștigat premiul pentru “Cel mai bun actor într-un rol principal”, Alexandru Dabija, boier Iordache Cîndescu în același film, și-a adjudecat statueta Gopo pentru “Cel mai bun actor într-un rol secundar”, iar Mihaela Sîrbu a câștigat trofeul la categoria “Cea mai bună actriță într-un rol secundar”, pentru rolul Sultana din filmul „Aferim!“. Premiul Gopo la categoria “Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune” i-a revenit lui Andrei Crețulescu pentru filmul „Ramona”, iar premiul pentru “Cel mai bun scurtmetraj documentar” a fost câștigat de filmul „Chat with Alice” de Sandra Isabela Tent. Cea mai bună muzică originală a fost desemnată cea realizată de Alexander Bălănescu pentru filmul „Muntele magic”, iar premiul pentru “Cel mai bun film documentar” a fost câștigat de Oana Giurgiu cu filmul consacrat emigrației evreiești din România – „Aliyah DaDa”. La categoria “Cel mai bun film european” câștigătorul Premiului Gopo a fost desemnat „Leviatan” (Rusia) în regia lui Andrey Zvyagintsev. Premiul pentru întreaga carieră i-a fost acordat actorului Florin Piersic, premiul pentru întreaga activitate a fost decernat actorului Constantin Drăgănescu, iar cascadorul și actorul Paul Fister a obținut un Premiu special. Gala Premiilor Gopo 2016 este organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Babel Communications.