Alex Călinoiu

Primăria Ploieşti a anunţat, în această lună, lansarea campaniei „Curăţenia de Primăvară”, în cadrul căreia au fost mobilizaţi peste 100 de angajaţi de la Serviciul de Gospodărire Urbană, Regia Autonomă de Servicii Publice şi Rosal. În cadrul acestei campanii, operatorul de salubritate din municipiu şi angajaţii de la SGU şi-au propus să intervină în toate cartierele din Ploieşti, pentru evacuarea deşeurilor de pe străzi, trotuare, parcări, spaţii verzi şi locuri de joacă.
Săptămâna trecută, echipajele Rosal au intervenit, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei, în zonele Traian (Cuza Vodă – Verii – Vasile Lupu), Peneș Curcanul, 9 Mai (lângă Gara de Vest, strada Vornicei), Vest I (Arhip Nicolae, Aleea Strejnic), Zidari, Eminescu, Nord (Cameliei, Petuniei, Brebenei, Arinului, Republicii), Cina (Grindului – Trotuș – Târnave, Cibinului – Șos. Nordului) şi Republicii (Andrei Mureșanu – C-tin Brezeanu – Șos. Nordului).
În aceeaşi perioadă, SGU s-a ocupat de lucrări de întreţinere la spaţiile verzi, de curăţenia cimitirelor, igienizarea capelelor, a grupurilor sanitare şi clădirilor administrative de aici, întreţinerea spaţiilor verzi de pe domeniul public şi vopsirea panourilor de gard, de pregătirea cişmelelor pentru pornire şi repararea mobilierului stradal şi a unor obiecte de joacă din locurile pentru copii. În paralel, angajaţii SGU au doborât 17 arbori săptămâna trecută şi s-au ocupat de toaletarea şi efectuarea unor tăieturi de corecţie la alţi 112 copaci. Echipele de la Servicii de Gospodărire Urbană au intervenit în zonele Petrochimiştilor, Vega, Cătinei, Târnave, Strejnic, Buna Vestire, Cimitir Viişoara, Take Ionescu, Eremia Grigorescu, Arnăuţi, Găgeni, Arinului şi Vornicei.
Primăria Ploieşti anunţă că acţiunile de curăţenie vor continua şi în această săptămână.