V. Stoica

Fostul director al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești, Vasile Nacu, revocat din funcție spre sfârșitul anului 2014, a pierdut definitiv lupta în
instanță cu Consiliul de Administrație al instituției pe care a condus-o. Magistrații Curții de Apel Ploiești au respins ca nefondat recursul declarat de Nacu la decizia judecătorilor de la Tribunalul Prahova, prin care i s-a respins cererea de obligare a Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești la plata sumei de 105.000 de lei, dar și cererea de chemare în judecată a Consiliului de Administrație al regiei ploieștene, instituție aflată în subordinea Consiliului Local Ploiești.
Vasile Nacu a dat în judecată Consiliul de Administraţie al regiei şi a cerut – pe lângă repunerea în funcţia de director al RASP – daune şi cheltuieli de judecată în sumă totală de 105.000 de lei, adică peste un miliard de lei vechi.
Dosarul nr. 7959/105/2014 a fost înregistrat în contencios administrativ, la Tribunalul Prahova, la data de 6 noiembrie 2014, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a încetării contractului de mandat. La 6 octombrie 2014, Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti a hotărât (prin HCA nr. 14/06.10.2014) revocarea din funcţia de director, respectiv încetarea contractului de mandat nr. 1985/18.04.2013 a lui Vasile Nacu, începând cu data de 07 noiembrie 2014. Prin urmare, Consiliul de Administraţie al RASP Ploieşti a fost chemat în instanţă de către fostul director al regiei, acesta solicitând instanţei anularea HCA nr. 14/06.10.2014 şi repunerea lui în funcţia deţinută la regie.