F.T.
Petre Nițu, un agent în vârstă de 28 de ani, din cadrul Postului Albești Paleologu, a demonstrat că este polițist 24 de ore din 24 !
Aflat în afara orelor de program, în cursul săptămânii trecute, acesta a observat cum, pe raza localității Valea Călugărească, o femeie a coborât dintr-un autoturism și a luat trei bidoane, a câte cinci litri fiecare, pline cu vin, pe care proprietarul le expusese spre vânzare, apoi a demarat în trombă. Polițistul și-a alertat imediat colegii, dându-le semnalmentele suspectei, aceștia din urmă oprind-o pentru control la intrarea în Ploiești, unde i-au găsit și vinul furat. Suspecta s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat. Coincidență sau nu, tot săptămâna trecută, un alt polițist – din Suceava, aflat tot în timpul liber, a surprins în flagrant delict, într-o piață, o individă care fura bani din portofelul unei bătrâne de 76 de ani. Banii i-au fost restituiți victimei, iar suspecta bănuită de comiterea faptei este cercetată penal pentru furt.