CSM 2 Târgovişte – CSM Ploieşti, duminica, ora 13:00
Baschetbalistele de la CSM Ploieşti revin în competiţia Ligii I după o pauză de trei săptămâni, prilejuită de acţiunile lotului de senioare în campania de calificare la Eurobasket 2017. Din garnitura fetelor Loredanei Munteanu, pentru deplasarea de la Târgovişte, va face parte şi Ioana Ghizilă, mezina primei reprezentative încheindu-şi aventura la Cluj şi alăturându-se, deja, colegelor sale pentru meciul de duminică.
Ultima apariţie în Liga I a fost una de care ploieştencele îşi vor aduce aminte pentru mult timp de acum înainte. O victorie clară cu ACS KSE Tg. Secuiesc, scor 80-63, a atras toate aplauzele fanilor prezenţi în „Olimpia”, dar şi privirile adversarelor, care au, acum, un motiv în plus să se teamă de potenţialul prahovencelor.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.