Până pe 6 martie, la Castelul „Cantacuzino” din Bușteni mai pot fi admirate cele peste 120 de litografii semnate de Pablo Picasso, alături de ilustrații pe texte semnate de artistul româno-francez Tristan Tzara și regizorul Jean Cocteau. Expoziția ”Que Viva Picasso” este curatoriată de colecționarul privat Thomas Emmerling.
Expoziția anterioară de la Castelul „Cantacuzino” din Bușteni, cu lucrări semnate de Salvador Dali, a avut peste 27.000 de vizitatori români și străini. Alte expoziții programate pentru anul 2016 vor fi semnate de către Marc Chagall și Vincent VanGogh. Programul de vizitare al muzeului este de luni până joi, între orele 10.00-18.00 și de vineri până duminică, între orele 10.00-19.00.