Cristi Damian

Campioana primei părţi a Ligii A Prahova, CS Păuleşti, a disputat miercuri seara, în nocturnă, pe terenul sintetic din cadrul Centrului Olimpic de la Izvorani, cel de-al treilea joc amical al iernii. Parteneră de întrecere a fost echipa de Liga a III-a Viitorul Domneşti, formaţie pe care prahovenii au întâlnit-o şi în primul test al acestei perioade de pregătiri. După ce în partida inaugurală ilfovenii s-au impus cu 1-0, de această dată scorul a fost egal, 2-2, dar elevii antrenorului Iulius Mărgărit au fost aproape să câştige, fiind egalaţi în ultimul minut al întâlnirii, după un penalti. De altfel, această fază a fost şi cea mai spectaculoasă a jocului, adversarii păuleştenilor înscriind din a treia încercare, după ce portarul Rădulescu a respins, de două ori, salvator.
Primii care au deschis scorul au fost echipierii trupei din Domneşti, în minutul 8,pentru ca 60 de secunde mai târziu „vitezistul” D. Nae să restabilească egalitatea, pauza găsind echipa prahoveană în avantaj după golul lui Butufei (30). Actul secund a avut multe oportunităţi de a marca, cele două formaţii întrecându-se în ratări, ilfovenii permiţându-şi luxul să trimită, în două rânduri, balonul în bară. În această întâlnire, echipa de pe primul loc din Liga A a arătat astfel: Rădulescu – Ţugui, Pripu, Neagu, Stoica – Dumitru, Bărăgan, Butufei, Cocoş – M. Mihai, D. Nae. Iar, pe parcursul întâlnirii au mai evoluat Arnăutu, Neacşu şi Pătraşcu.
Pentru formaţia pregătită de Iulius Mărgărit urmează jocul de sâmbătă, ora 13.00, care se va desfăşura, de asemenea, tot pe sinteticul de la Izvorani, şi care va opune păuleştenilor pe buzoienii Olimpia Rm. Sărat – sportivi care evoluează tot în cel de-al treilea campionat al ţării.

Un nou trofeu pentru Rădulescu

Săptămâna trecută, portarul echipei CS Păuleşti, l-am numit aici pe fostul divizionar secund Bogdan Rădulescu, nu s-a aflat la antrenamentele grupării de Liga A. Motivul absenţei sale a fost unul bine întemeiat, întrucât fiind component al formaţiei de minifotbal Tanzmannschaft Bucureşti, Rădulescu a participat cu această grupare la un puternic turneu amical în Bulgaria. La finalul competiţiei, echipa din Capitală a reuşit să se impună, iar portarul naţionalei României de minifotbal a fost, din nou, la înălţime.