F.T.

Ieri, un microbuz cu 12 călători, care circula pe ruta Azuga – Ploiești, s-a lovit de un autoturism care se deplasa în aceeași direcție, accidentul având loc, se pare, pe fondul nerespectării distanței în mers. În urma tamponării, care a avut loc pe DN 1, în zona Movila Vulpii, două femei gravide – în opt săptămâni și, respectiv, 12 săptămâni – au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, pentru investigații. Una dintre ele se afla în autoturism, iar cealaltă – în microbuz. Un alt călător din microbuz a primit îngrijiri medicale, iar ceilalți zece au fost preluați de o altă cursă care mergea spre Ploiești. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.