Președinția Comisiei de Drept Internațional Umanitar – preluată de Ministerul Justiției

La sfârșitul săptămânii trecute, Ministerul Justiției (MJ) a preluat, președinția Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar (CNDIU), de la Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat al MJ, conducerea acestei comisii va fi asigurată timp de un an. Comisia Națională de Drept Internațional Umanitar este un organism consultativ al Guvernului şi reuneşte reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne și ai altor structuri. Aceștia pot fi asistați sau, după caz, substituiți de supleanți și sunt desemnați, la nivel de experți, de conducerile instituțiilor respective.

Colaborarea DIICOT cu SRI este una “tradițională”

Șeful DIICOT, procurorul Daniel Horodniceanu a declarat, într-o emisiune televizată, că priorităţile acestei instituții sunt organizate pe trei paliere: verificarea legislaţiei în vigoare şi, eventual, modificarea acesteia pe noile cerinţe, efectuarea unui control general pentru a vedea ce soluţii are DIICOT în anumite dosare în momentul de faţă şi dezvoltarea sectorului de cooperare şi reprezentare judiciară internaţională. În cadrul aceleiași emisiuni, Horodniceanu a mai spus că, pe direcțiile de combatere a terorismului și pe securitate națională, SRI este “un partener tradițional”, cu care instituția colaborează foarte bine.

Aproape 200 de persoane – sub incidența măsurii de supraveghere judiciară

În cursul săptămânii trecute, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 199 de persoane. Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 55 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de alte 144 de persoane, care au fost plasate sub control judiciar. Tot în perioada amintită, au fost înregistrate și 31 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial cu alte măsuri, respectiv cu arestarea preventivă, cu executarea pedepsei cu închisoarea și cu măsura condamnării cu suspendare.