Propuneri privind asigurarea în caz de accidente – înaintate în Parlament
Potrivit unui comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), propunerea privind proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă (RCA) pentru prejudicii produse terților, prin accidente de vehicule, a fost înaintată comisiilor de buget-finanțe din Parlament.
Respectivul proiect de lege reglementează, printre altele, persoanele care au obligația să încheie contracte RCA și excepțiile de la această obligație, precum și limitele de răspundere, riscurile acoperite, elemente privind stabilirea și plata despăgubirilor și alte aspecte care privesc accidentele de autovehicule.
Ministerul Muncii a lansat proiectul „Bunicii Comunității”
Ministerul Muncii intenționează să elaboreze o strategie prin care se dorește menținerea pe piața muncii a persoanelor vârstnice, context în care a fost lansat proiectul intitulat „Bunicii Comunității”.
După cum a precizat ministrul Muncii – Costea Anca, se are în vedere “o strategie privind îmbătrânirea activă, răspunzându-se, astfel, politicilor din domeniu ale Uniunii Europene, care privesc menținerea pe piața muncii a persoanelor cu vârstele cuprinse între de 55-64 de ani. Proiectul lansat de către Ministerul Muncii coroborează nevoia de educare și formare a nepoților, cu măsura de protecție socială a acestei categorii de persoane”.
Rata creditelor neperformante – în scădere
Datele Băncii Naționale a României (BNR) arată că, în cursul anului trecut, rata creditelor neperformante a fost de 13,61%, în scădere cu 7,1% în comparație cu anul 2014.
“În ceea ce priveşte rata creditelor neperformante, aceasta şi-a continuat evoluţia descendentă pe parcursul anului 2015, astfel încât, la finele perioadei, indicatorul s-a situat la 13,61%, în scădere faţă de sfârşitul anului 2014. Cea mai importantă scădere s-a concentrat, însă, în prima jumătate a anului 2015, pe fondul unor modificări metodologice”, mai precizează BNR.