ANAF a identificat obligaţii fiscale nedeclarate de peste 4 miliarde de euro
Inspecţia Fiscală din ANAF a identificat în urma controalelor efectuate anul trecut obligaţii fiscale nedeclarate de către agenţii economici de peste 4 miliarde de euro, fiind dispuse măsurile prevăzute de lege pentru recuperarea şi plata acestora la bugetul statului. Rezultatele de anul trecut sunt cele mai „importante” de la înfiinţarea agenţiei, se arată într-un comunicat al ANAF. Astfel, Inspecţia Fiscală a identificat diferenţe suplimentare de obligaţii fiscale de aproximativ 18,8 miliarde lei, în creştere cu 34,7% faţă de anul 2014; prejudiciile cuprinse în sesizări penale s-au situat la circa 11,2 miliarde lei, în creştere cu 22,1% faţă de 2014; în timp ce valoarea măsurilor asigurătorii instituite a atins aproximativ 4,9 miliarde lei, în creştere cu 34,7% faţă de anul anterior. Pierderea fiscală a consemnat o diminuare cu circa 2,7 miliarde de lei, cu 71,1% mai mult faţă de anul 2014. „Aceste rezultate au fost posibile printr-o bună organizare a activităţii de inspecţie fiscală la nivel naţional, respectiv realizarea unei selecţii a contribuabililor pentru control în funcţie de nivelul riscului stabilit pe baza analizei de risc şi, astfel, o mai bună alocare a resurselor de inspecţie fiscală, precum şi printr-o coordonare unitară de la nivel central a întregii activităţi de inspecţie fiscală”, se arată în comunicat. Inspecţia Fiscală reprezintă principala structură de control din cadrul ANAF abilitată, potrivit legii, să efectueze atât acte de constatare, cât şi de impunere la plata obligaţiilor fiscale prin inspecţiile fiscale realizate.
Isărescu anunţă un an tumultuos
Anul 2016 se anunţă a fi unul „tumultuos”, însă multe dintre „valuri” sunt relativ „mai departe de România”, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de prezentare a Raportului asupra inflaţiei. „Nu negăm incertitudinile. Credem că anul 2016 se anunţă un an tumultuos. Nu ştiu dacă este cuvântul cel mai potrivit. Observăm că multe dintre valuri sunt relativ mai departe de România. Sentimentul meu este că piaţa valutară s-a adâncit, nu mai e atât de emoţională – şi vă vorbeşte o persoană care din foarte multe motive urmăreşte piaţa valutară în fiecare dimineaţă. Am trecut peste momente de exces de lichiditate datorită acumulării cheltuielilor bugetare din ultimele două luni ale anului, excedent de lichiditate masiv în ianuarie. Piaţa a funcţionat, s-a echilibrat singură. În anumite momente a trebuit să intervenim şi noi”, a admis Isărescu. Potrivit acestuia, se remarcă o maturitate a pieţei, acesta fiind un lucru extrem de important. Mugur Isărescu a atras atenţia asupra faptului că incertitudinile tind să împingă balanţa riscurilor în sus.














