Leon Chirilă
Trăim vremuri pe care nimeni nu le-a bănuit, nu le-a prevăzut şi, mai ales, nu a crezut că vor putea face parte din viaţa noastră. Pe plan naţional, societatea românească este profund divizată, politica, această perfidă… preocupare – mai ales a celor care n-au ce căuta într-un asemenea domeniu – asmuţindu-ne aproape în fiecare zi pe unii împotriva celorlalţi. Şi voi aminti, aşa, în treacăt, ce valuri s-au produs din cauza controversatelor legi ale „prevenţiei” şi „defăimării”, câtă bălăcăreală există, încă, pe tema procedurii alegerilor locale, sau ce vijelie s-a stârnit după debutul în schimbarea prefecţilor. Toate acestea au loc şi ne consumă, deşi energiile ar putea fi folosite în scopuri cu adevărat utile pentru oamenii de rând, cei mulţi, adică aceia care, totuşi, sunt creatori de valori şi, atenţie, cei care au ajuns la vârste care merită măcar un pic de respect!
Durerea cea mare este că nici pe plan internaţional lucrurile nu stau mai bine, adică nu-s uşor de… digerat, ceea ce duce, implicit, la influenţe negative asupra fiecărei ţări, a fiecărui popor. Iată, de pildă, peste bătrânul nostru continent – care n-a dus lipsă de confruntări nimicitoare – planează, tocmai când se părea că ar exista o Europă unită, perfidul pericol terorist. Franţa, Spania, Marea Britanie şi, mai recent, Germania, au simţit „pe pielea lor” ce înseamnă teroarea, ce înseamnă să nu mai fii sigur de viaţa ta! Şi pericolul terorist dobândeşte dimensiuni tot mai „generoase”, o recentă declaraţie a şefului Europol fiind, în acest sens, edificatoare: circa 5.000 de europeni – deci „de-ai noştri”, nu din islam – s-au antrenat în taberele morţii, ISIS, şi-acum hălăduiesc printre noi, căutând, probabil, cele mai propice locuri din care ar dori să ne…”lanseze” spre ceruri! Pentru că pe-acolo, pe unde s-au antrenat, nu s-au pregătit pentru participare la vreo olimpiadă sau campionat mondial, ci pentru a ne trimite, în număr cât mai mare, pe lumea cealaltă. De aceea, cred, se impune ca, respectând principiile nobile ale drepturilor omului, să nu ne amăgim că printre refugiaţii ce ni se repartizează nu pot fi şi beneficiari perfizi ai acestei „trambuline” de pe care să lanseze moartea.
Şi tot despre moarte – de această dată… ”albă” – voi menţiona câteva aspecte ce ţin, aţi bănuit, de consumul de droguri. Pentru că dacă vorbim despre globalizare, şi drogurile – din America de Sud sau dinspre Orient – ţin pasul cu moda şi, asemenea celor mai sofisticate arme, ucid într-un procent tot mai mare. Ele nu ţin cont de crize economice, de graniţe, de vreme şi vremuri – se produc, se distribuie, se consumă; marijuana, heroina, metamfetamina şi toate celelalte derivate servite pentru toate „pohtele” celor, tot mai mulţi, care nu desluşesc pericolul pe care-l îngurgitează sau îl injectează, nu generează, iată, decât tot o divizare a oamenilor. Pe de o parte, producătorii şi distribuitorii de droguri care vor câştiga inclusiv în vremuri de criză, iar de cealaltă parte consumatorii, al căror traseu, de cele mai multe ori, este, asemenea victimelor terorismului, tot spre ceruri!
Fireşte, la noi şi în lume sunt numeroase alte aspecte care pot face obiectul criticii, al analizei, al stabilirii unor măsuri reparatorii. De aceea cred că, dacă astfel stau lucrurile – atât pe plan naţional, cât şi internaţional – ar trebui, neîntârziat, să se lanseze un „cod roşu aprins”, pentru a se putea salva măcar unele dintre cele mai nobile atribute ale vieţii umane contemporane!
