Dintre toţi prahovenii care au buletin de oraş şi locuiesc la bloc, câmpinenii stau de-a dreptul
înghesuiţi! Cel puţin aşa reiese dintr-un document elaborat chiar de către autorităţile locale, respectiv “Strategia de dezvoltare a municipiului Câmpina pentru perioada 2015-2020”, din care rezultă că suprafaţa medie utilă a unei locuinţe din acest oraş este cea mai mică din Prahova. Ceea ce înseamnă că, în comparaţie cu alţi prahoveni care stau la bloc, câmpinenii au un confort mai scăzut între cei patru pereţi de beton din imobilul pe care-l împart şi cu alţi vecini.
N. Dumitrescu
Pentru a vedea care sunt proiectele necesare pentru îmbunătăţirea imaginii oraşului, autorităţile locale din Câmpina au făcut recent o radiografie a tuturor domeniilor din cel de-al doilea municipiu al judeţului, pe care au inclus-o în “Strategia de dezvoltare pentru perioada 2015-2020”. Astfel, documentul reflectă, pe de o parte, punctele tari ale oraşului, iar pe de altă parte pe cele slabe, un exemplu în acest sens fiind situaţia fondului locativ. Concret, suprafaţa medie a unei locuinţe din municipiul Câmpina era, acum doi ani, de 46,99 mp, fiind mai scăzută decât media înregistrată la nivel judeţean -48,44 mp/locuinţă, dar şi decât cea aferentă mediului urban al judeţului Prahova – 49,66 mp/ locuinţă. Dată fiind această situaţie, autorităţile locale sunt de părere că “suprafaţa medie utilă a unei locuinţe din municipiul Câmpina este una dintre cele mai mici de la nivel judeţean, ceea ce se traduce printr-un confort mai scăzut al locatarilor decât în alte oraşe din Prahova”. Se pare însă că, în urmă cu ceva ani, câmpinenii stăteau şi mai înghesuiţi în apartamente, în condiţiile în care în anul 2005 suprafaţa medie pe locuinţă era de 38,48 mp. În ceea ce priveşte fondul locativ al municipiului, în 2014, acesta era alcătuit din 15.133 de locuinţe, reprezentând 4,67% din fondul locativ al judeţului Prahova. “Numărul locuinţelor de la nivelul municipiului Câmpina s-a majorat cu 4,26% în perioada 2005 – 2014, cu o valoare inferioară decât cea judeţeană (creştere de 4,36% în perioada 2005 – 2014). Numărul de locuinţe terminate de la nivelul municipiului Câmpina s-a situat, în perioada 2005-2014, pe un trend ascendent până în anul 2010, după care a început să scadă, o asemenea tendinţă fiind cauzată de contextul economic de ansamblu, care a afectat dezvoltarea locală pe toate planurile. Astfel, numărul de locuinţe finalizate în 2014 a fost cu 53,57% mai mare decât în 2005, dar mai scăzut cu 40,28% decât în anul 2010. Suprafaţa medie per locuinţă în municipiul Câmpina a crescut cu 22,11% în perioada 2005 – 2014, de la 38,48 mp/locuinţă în anul 2005, la 46,99 mp/locuinţă în 2014. În cursul anului 2014 s-a finalizat construcţia a 43 locuinţe, 46,51% dintre acestea având finanţare publică, iar 53,49% finanţare privată”, se mai arată în documentul menţionat. Dincolo de aceste aspecte, există însă şi un punct forte, în sensul că, după cum indică autorităţile locale, la nivelul oraşului se înregistrează rate mai mari ale gradului de alimentare cu apă potabilă, canalizare, încălzire electrică a locuinţelor faţă de nivelul judeţean total şi cel aferent mediului urban. Astfel, 97,50% dintre locuinţele înregistrate în municipiul Câmpina sunt racordate la reţeaua de alimentare cu apă, iar 97,40% – la cea de canalizare, 99,40% – la cea de încălzire electrică. Energia termică furnizată locuitorilor a scăzut treptat începând cu anul 2000, iar în anul 2008 a fost sistată definitiv. În momentul de faţă, sistemul de încălzire se realizează în regim individual, prin centrale termice pe gaz sau pe lemne. În ceea ce priveşte dotarea locuinţelor cu baie şi bucătărie, acestea sunt prevăzute cu aceste dependinţe în proporţie de 91,80%, respectiv 92,60%.
Ofertă imobiliară bogată
Dincolo de situaţia locativă existentă, municipalitatea din Câmpina a ţinut să menţioneze în strategia de dezvoltare şi oferta imobiliară care, anul trecut, de pildă, a fost una foarte bogată. “Potrivit Raportului de Analiză a Pieţei Imobiliare realizat de Agenţia Mervani Invest, pentru anul 2015, la nivelul municipiului Câmpina s-au înregistrat cele mai multe oferte imobiliare din Prahova. Astfel, în anul 2015, numărul ofertelor imobiliare din localitate s-a ridicat la 358. Dintre acestea 18,99% au fost apartamente, 1,40% -garsoniere, 2,51% – apartamente la casă, 19,55% – case, 6,42% – vile, 3,07% fiind oferte reprezentate de spaţii comerciale, 25,14% de terenuri, iar 22,91% – spaţii destinate închirierii”, se arată în documentul menţionat, în care s-au dat detalii şi în ceea ce priveşte preţurile la vânzare. Anul trecut, preţul unui metru pătrat de suprafaţă construită într-un imobil din municipiul Câmpina a variat astfel: apartament cu 3 camere: 47.000 euro (68 mp); apartament cu o cameră: 20.000 euro (33 mp); apartament în vilă: 63.400 euro (87 mp); casă/ vilă: 122.000 euro (197 mp, 5 camere). Preţul unui metru pătrat de teren într-o zonă intravilană din municipiul Câmpina a fost de 49 euro, potrivit aceleiaşi surse.
Pe de altă parte, conform datelor primăriei, în Câmpina există mai multe terenuri disponibile pentru investiţii în locuinţe, în zonele Muscel, Câmpiniţa (Str. Crişuri), dar şi pe Bulevardul Carol I. Aceste terenuri se află atât în proprietate privată, cât şi publică, numai că, în prezent, nu există o infrastructură rutieră adecvată spre aceste zone şi nu dispun nici de utilităţi.














