Alex Călinoiu

După o perioadă de aproape un an în care comunicarea dintre Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Ploieşti a lăsat senzaţia celebrului joc al copilăriei „telefonul fără fir”, reprezentanţii celor două instituţii s-au reunit ieri dimineaţă, într-o şedinţă organizată în biroul preşedintelui CJ, Mircea Cosma, pe tema modernizării Spitalului Judeţean de Urgenţă. Autorităţile au găsit variante pentru extinderea celei mai mari unităţi medicale din judeţ şi pentru amenajarea unei parcări corespunzătoare, în condiţiile în care, în momentul de faţă, pacienţii sau aparţinătorii care au treabă aici sunt nevoiţi să îşi lase maşinile pe un teren viran, plin de gropi şi noroaie.
Reprezentanţii celor două instituţii şi-au propus să realizeze un parteneriat pentru amenajarea parcării, pe terenul din partea stângă a spitalului, aflat în proprietatea municipalităţii. Autorităţile ploieştene au mai identificat un teren, de aproape 11.000 de metri pătraţi, aflat în spatele spitalului, în zona fostei pepiniere, considerat ideal pentru realizarea unor noi construcţii aferente Spitalului Judeţean, unde ar putea să fie mutate, pe viitor, secţiile medicale care funcţionează în sedii secundare. Oficialităţile au discutat şi despre casele pe care Primăria le-a preluat în apropierea spitalului, de la dezvoltatorul imobiliar care se angajase să realizeze aici un cartier de locuinţe, dar n-a mai finalizat proiectul. Astfel, trei dintre aceste case ar putea fi transformate în sedii pentru cabinetele medicale de specialitate din ambulatoriul spitalului amintit.
„A fost o discuţie la care a participat şi viceprimarul cu atribuţii de primar al Ploieştiului, Cristian Ganea, alături de viceprimarul Răzvan Ursu şi şeful Direcţiei de Patrimoniu din Primărie, Florin Petrache. Am convenit ca în termen de o săptămână să prezentăm o temă de proiectare privind îmbunătăţirea condiţiilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Intenţia este să amenajăm o parcare, în partea stângă a unităţii medicale, pe terenul cuprins între gardul spitalului şi acea groapă de mari dimensiuni unde ar fi trebuit să apară un mall. Acest teren este în proprietatea Primăriei şi este folosit şi acum ca parcare, doar că arată foarte rău. Dorim ca aici să fie doar parcare destinată spitalului şi să se renunţe la planul mai vechi al Primăriei pentru amenajarea unui terminal multimodal, care ar fi sufocat traficul rutier”, ne-a declarat Bogdan Toader, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, precizând că autorităţile judeţene au propus ca terminalul multimodal dorit de Primărie să fie amenajat câteva sute de metri mai la nord, la intersecţia dintre Drumul Judeţean 102 şi strada Alba Iulia din Ploieşti.
„Primăria mai deţine un teren de 11.000 de metri pătraţi, în partea din spate a spitalului, unde putem face extinderea spitalului. În plus, mai deţine şi construcţiile din celebrul cartier rezidenţial Eden, aflate în diverse stadii de finalizare. Dorim să mutăm cabinetele medicale de specialitate, aflate în prezent la parterul spitalului, în trei dintre aceste locuinţe. Practic, ele ar avea regim de policlinică şi –
odată cu amenajarea parcării şi a străzii din stânga unităţii medicale – ar diminua fluxul de pacienţi care vin zilnic la Judeţean”, a mai precizat vicepreşedintele CJ Prahova.
La rândul său, primarul interimar al Ploieştiului, Cristian Ganea, a anunţat că sunt planuri pentru mai multe clădiri din aşa-zisul cartier rezidenţial Eden. „Astăzi (n.r. ieri), a fost luată în considerare situaţia alarmantă a lipsei de spaţiu în care funcţionează Spitalul Judeţean de Urgenţă. Am discutat cu reprezentanţii Consiliului Judeţean despre terenurile pe care Primăria le deţine în apropierea unităţii medicale. De asemenea, am găsit o soluţie şi cu privire la 8 clădiri din cartierul Eden-Triumf, aflate în diferite stadii. După finalizare, acestea ar putea fi cedate spitalului sau oferite sub formă de locuinţă de serviciu către medici”, ne-a declarat primarul Cristian Ganea.