Harper Lee, romancieră americană de 89 de ani, se află în fruntea vânzărilor de carte din Statele Unite în 2015, cu primul său roman după 55 de ani, „Du-te și pune un străjer”, arată datele Institutului Nielsen, preluate de AFP. Celebră pentru romanul său de debut, „Să nu ucizi o pasăre cântătoare”, publicat în 1960 și vândut în circa 30 de milioane de exemplare, Harper Lee a vândut 1,599 de milioane de exemplare din noua sa carte, lansată în 14 iulie în Statele Unite, conform Nielsen BookScan. „Du-te și pune un străjer” reia personajul Jean Louise Finch, poreclită Scout, ajunsă la 26 de ani, după ce avusese doar șase ani în „Să nu ucizi o pasăre cântătoare”. Recentul roman, care evocă, la fel ca primul, raporturile dintre negri și albi în sudul Statelor Unite marcat de rasism și segregare, a fost scris înaintea primului și prezentat unui editor din 1957, dar fără succes atunci. În clasamentul vânzărilor de carte pentru anul 2015, Harper Lee este urmată de al doilea volum al celebrei serii de benzi desenate „Diary of a Wimpy Kid” al lui Jeff Kinney, cu 1,484 milioane de exemplare vândute pe suport de hârtie în Statele Unite. Podiumul este completat de al patrulea volum al seriei „Cincizeci de nuanțe de Grey” a britanicei E.L. James, vândut în 1,407 milioane de exemplare.

Tarantino ar putea regiza un nou film din seria “Kill Bill”

Quentin Tarantino a relansat speculaţiile potrivit cărora ar vrea să regizeze un al treilea film din seria „Kill Bill”, prin intermediul unei declaraţii în care regizorul a spus că nu ar fi „surprins” dacă The Bride, personajul jucat de Uma Thurman, ar apărea încă o dată în această franciză. Într-un scurt interviu acordat revistei Variety, celebrul regizor american a lăsat să se înţeleagă că a discutat cu actriţa Uma Thurman în legătură cu posibilitatea ca aceasta să interpreteze încă o dată rolul The Bride – care îşi ia ulterior numele de cod „Black Mamba”. „Nu m-am angajat în mod concret, nu mă angajez deocamdată, dar nu m-ar surprinde deloc dacă The Bride ar avea încă o apariţie, înainte ca totul să fie spus şi făcut. Am stat puţin de vorbă cu Uma despre acest proiect. Aş putea acum să folosesc unele dintre materialele pe care le-am scris şi care nu au ajuns în precedentele două filme şi mi-am spus aşa: «OK, acum, după 13 ani, ce s-o mai fi întâmplat cu Sofie Fatale, ce s-o fi mai întâmplat cu Elle Driver?”, a spus Quentin Tarantino. Anterior, regizorul american a spus că, dacă va accepta să facă un nou film în seria „Kill Bill”, acţiunea din noul opus nu va continua din momentul în care a fost lăsată la sfârşitul celui de-al doilea film al francizei, ci va fi reluată după mulţi ani de la acel moment. Câştigător al trofeului Palme d’Or de la Cannes cu filmul „Pulp Fiction”, din 1994, şi a două premii Oscar pentru scenariile filmelor „Pulp Fiction” şi „Django Unchained”, Quentin Tarantino a fost, pe rând, regizor, scenarist, producător şi chiar actor în filmele sale.