Cristi Damian
Federaţia Română de Box (FRB) are, începând de ieri, un nou preşedinte, ales în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare. Astfel, noul şef al nobilei arte este ieşeanul Vasile Câtea, cel care a ocupat funcţia de vicepreşedinte în mandatul ploieşteanului Leonard Doroftei – fostul campion mondial demisionând în luna noiembrie a anului trecut. Câtea a fost ales cu 88 de voturi, faţă de 38 câte a primit contracandidatul său Mihai Lauruc, după ce înainte de alegeri pretendeţii Marian Simion şi Mihai Craiu s-au retras din cursă.
La alegeri a fost prezent şi ministrul tineretului şi sportului, Elisabeta Lipă, care a spus că în urma unui audit intern a rezultat faptul că FRB are datorii de aproape 300.000 de euro
(1,25 milioane de lei), acumulate în perioada 2012-2014.
Dacă pentru funcţia cea mai înaltă din cadrul FRB cluburile locale nu au avut niciun reprezentant, în schimb doi antrenori emeriţi prahoveni, i-am numit aici pe Titi Tudor şi Ion Moroiţă, au candidat pentru un loc în cadrul Biroului Federal, fiind ales doar primul tehnician menţionat!















