Institutul INSEMEX Petroşani va finaliza raportul de expertiză privind incendiul din Clubul Colectiv la sfârşitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie, directorul instituţiei, George Găman, declarând, ieri, corespondentului MEDIAFAX, că documentul trebuie să aibă o rigurozitate ştiinţifică. „Vom finaliza raportul de expertiză privind incendiul din Clubul Colectiv la sfârşitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie, încă nici nu a durat foarte mult. Acesta trebuie să aibă o rigurozitate ştiinţifică. Printre alte lucrări, am făcut şi o simulare a incendiului, dar rezultatele raportului nu pot fi făcute publice, deoarece avem un acord de confidenţialitate cu Parchetul General (n.r. – Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Dânşii au ordonat această lucrare, iar la final le-o vom preda lor”, a spus Găman.
Întrebat dacă a fost vorba despre o lucrare mai complexă decât alte rapoarte realizate de INSEMEX Petroşani, George Găman a spus că “nicio expertiză nu seamănă cu alta, după cum niciun eveniment nu seamănă cu altul, fiecare având particularităţile lui”. George Găman a refuzat să facă alte declaraţii sau comentarii legate de acest subiect. MEDIAFAX relata la mijlocului lunii decembrie că experţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) urmau să facă pe 16 decembrie un experiment judiciar în dosarul privind incendiul din Colectiv, într-un laborator care urma să fie amenajat ca la momentul incendiului din club, cu acelaşi tip de burete pus pe stâlpi şi cu mobilier asemănător, pentru a stabili exact unde a izbucnit incendiul şi cum s-a propagat focul. Sursele judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că acest experiment judiciar reprezintă faza finală a expertizei INSEMEX Petroşani în dosarul de ucidere şi vătămare corporală din culpă deschis de Parchetul instanţei supreme după incendiul din 30 octombrie, în urma căruia au murit 63 de persoane.