F.T.
Poliția Română a anunțat că, în ultima săptămână, la nivel naţional au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 153 de persoane, fiind, de asemenea, înregistrate și 16 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară dispuse iniţial, cu alte măsuri.
În ceea ce priveşte persoanele supravegheate, oamenii legii efectuează activităţi specifice faţă de 46 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, iar pentru celelalte 107 persoane – cercetări pentru respectarea condițiilor impuse în cazul controlului judiciar.
Cele 16 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial cu alte măsuri au constat atât în schimbarea controlului judiciar, dispusă iniţial, în arestare preventivă (în cele mai multe cazuri), cât și în executarea pedepsei închisorii, ca urmare a unei sentințe definitive.
În comunicatul Poliției Române se face referire expresă și la decizia luată de către magistrații de la Judecătoria Câmpina, care au dispus arestarea preventivă a unui bărbat din comuna Floreşti, în vârstă de 22 de ani, acuzat de tâlhărie calificată. Acesta fusese, inițial, plasat sub control judiciar, însă nu a respectat condițiile unei astfel de măsuri, ignorând programul de supraveghere. În plus, el a părăsit, fără aprobarea poliției, localitatea de domiciliu.