Polieuct şi Nearh au fost doi ostaşi, buni prieteni între ei, în zilele împăratului Deciu, la anii 250. Locuința lor era în Meletina, cetatea de căpetenie a Armeniei. Credinţa lor era deosebită: Nearh era creştin, iar Polieuct, cu toate că era păgân, avea însuşiri de creştin şi mare înclinare să ajungă creştin. Împăratul a dat porunca foarte aspră împotriva creştinilor. Nearh era atât de amărât, încât Polieuct, aflând pricina amărăciunii lui, şi-a deschis inima, spunându-i: „nu te teme că porunca împăratului are să ne despartă; în noaptea aceasta am văzut pe Hristos, la Care tu te închini; El m-a dezbrăcat de haina mea murdară şi m-a îmbrăcat cu una luminoasă, m-a urcat pe un cal înaripat şi mi-a zis să-i urmez Lui. Această vedenie m-a hotărât cu totul să fac ceea ce gândeam de mult; căci numai numele de creştin îmi lipseşte. O, Nearh, dacă m-aş crede vrednic să merg la El, fără să-I cunosc tainele și fără să fiu bogat, ai vedea izbucnind dorința pe care o am să mor pentru slava Lui și pentru întărirea veșnicelor lui adevăruri!”
