Părăsind patria şi neamul şi toată desfătarea lumească, Gheorghe Hozevitul a venit la Ierusalim să se închine la mormântul cel primitor de viaţă al Mântuitorului Iisus Hristos şi la toate locurile cele sfinţite şi sfinte şi de multe minuni pline din jurul mormântului. După ce a câştigat sfinţenia şi harul acestora, a intrat în Mănăstirea zisă a lui Hozeva. Şi făcându-se monah şi trecând în rândul fraţilor, s-a arătat, de la început, în totul nebiruit în orice muncă şi aspră vieţuire, încât părea că este fără de trup. Cu vieţuirea lui uimea pe toţi şi îi îndemna să aibă dorinţă şi râvna răbdării celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepătimirii şi umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însufleţit şi ca o icoană a tuturor bunătăţilor pentru cei din mănăstire şi pentru toţi ceilalţi. Până la sfârşit n-a slăbit din înfrânare, aflând odihna ostenelilor şi durerilor sale celor multe prin mutarea către Domnul Cel mult dorit.
