În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova efectuează 9 percheziţii în oraşul Băicoi şi în localitățile Scorțeni și Ștefești, din judeţul Prahova.
Percheziţiile vizează domiciliile unor persoane bănuite de deţinere de arme letale fără drept, uz de arme letale fără drept şi braconaj cinegetic.
În fapt, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2016, cei în cauză ar fi desfăşurat partide de vânătoare ilegale, în mai multe locaţii din judeţul Prahova.
Aceştia ar fi împuşcat căpriori şi mistreţi, utilizând arme de foc letale, deţinute fără drept.
Poliţiştii vor pune în executare 8 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, pentru audieri.
Activităţile beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
La acţiune participă şi jandarmi.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! Percheziții la persoane banuite de braconaj și nerespectarea regimului armelor