Viceprimarul cu atributii de primar, domnul Cristian Mihai Ganea, adresează rugămintea ploieştenilor să dea dovadă de spirit civic şi să îndepărteze zăpada din zona locuinţelor personale, indiferent dacă stau la casă sau la bloc, iar zapada sa nu fie aruncata în stradă.

De asemenea, având în vedere ca Municipiul Ploieşti se află sub atenţionare cod portocaliu pentru ninsori şi viscol până în această seară la ora 20.00, facem apel la ploieşteni să evite a se deplasa cu maşinile personale şi să folosească transportul în comun. În acest fel intervenţia utilajelor de deszăpezire se va face mult mai eficient.

Persoanele în vârstă sau cele aflate în dificultate pot solicita ajutor la dispeceratul primăriei la numărul de telefon 0244 984 sau la dispeceratul poliţiei locale la numărul de telefon 0244 954.

In conformitate cu Planul de Masuri pentru desfasurarea normala a activitatii rutiere in municipiul Ploiesti in sezonul de iarna s-a actionat in primul rand pe arterele principale şi pe poduri, la institutiile medicale si la unitatile de invatamant. Apoi se va interveni si pe arterele secundare.

Azi noapte operatorul de salubritate a intervenit cu 35 utilaje de deszapezire – 8 sararite mari cu lama, 10 sararite mici cu lama, 4 sararite electrice cu lama, 4 sararite electrice, 3 utilaje cu lama , 4 cisterne cu lama si 2 buldoescavatoare. La acestea s-au adaugat 10 freze pentru trotuare. Totodata, la schimbul III au înlăturat zăpada cu lopata 30 de lucratori manuali, iar la schimbul I se află în teren 60 de lucratori manuali pentru a indeparta zapada cu lopata.

De asemenea, SGU a intervenit cu 2 camioane cu lama 8×4, 1 tractor cu lama, 2 incarcatoare frontale, 1 buldoescavator, 5 camionete de 3,5 t cu basculare, 5 tractoare cu remorca cu basculare, 7 freze pentru parcari si parcuri. Azi noapte au îndepărtat zăpada cu lopata 30 de lucrători manuali, iar astăzi sunt 66 de muncitori pentru a indeparta zapada cu lopata din parcuri şi din parcarile aflate in administrarea SGU. Totodată, SGU a intervenit cu utilaje cu lamă pe aleile principale din cimitire, iar 25 de lucrători cu lopata vor îndepărta zăpada de pe aleile secundare din cimitirele din Ploieşti.

Cristian Mihai Ganea, viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Ploieşti, a convocat o nouă şedinţă a Comandamentului de deszapezire la ora 11.00 la sediul primăriei.