Oamenii ar putea suferi diverse modificări anatomice în viitor, pentru a putea face faţă schimbărilor climatice, informează Daily Mail.
Oamenii de ştiinţă au analizat modul în care corpul nostru s-ar adapta unor scenarii ce ar putea avea loc în viitor, precum o „lume acvatică” cauzată de topirea gheţarilor şi ridicarea nivelului Oceanului Planetar. Cercetătorii au luat în calcul şi alte scenarii la fel de plauzibile, respectiv o a doua eră glaciară, ce ar putea fi generată de impactul cu un asteroid sau colonizarea altor planete.
Dr. Matthew Skinner, paleoantropolog în cadrul Universităţii Kent, a examinat trei scenarii şi, alături de artistul Quentin Devine, a realizat diverse schiţe cu transformările pe care rasa umană ar urma să le suporte. Skinner a declarat că anumite modificări, precum unirea degetelor de la mâini şi picioare ar putea avea loc foarte repede, având în vedere că unii oameni suferă deja de o mutaţie genetică ce le uneşte degetele cu o peliculă asemănătoare înotătoarelor.
„Am putea să ne îmbunătăţim din punct de vedere genetic suficient de mult pentru a ne adapta modificărilor ce vor surveni pe Pământ. Unele dintre aceste modificări ar putea veni mai degrabă ca o necesitate şi nu ca o modificare normală, naturală. În timp ce unele schimbări ar putea avea loc în câteva sute de ani, altele ar putea dura câteva mii de ani”, a declarat Matthew Skinner, conform DailyMail.
O lume acvatică
În ceea ce priveşte adaptarea la o „lume acvatică”, paleoantropologul este de părere că oamenii vor avea degetele legate între ele cu o peliculă şi ochi precum felinele, pentru a ne ajuta să vedem mai bine în spaţiul acvatic slab luminat. Totodată, corpul nostru va avea un strat mai gros de grăsime, ce va acţiona ca un izolator pentru perioadele tot mai lungi petrecute în apă.
Nu în ultimul rând, savantul este de părere că în viitor ne vom folosi de branhii artificiale pentru a putea respira în apă şi, cel mai probabil, vom avea în plus un strat protector ocular, pentru a ţine ochii deschişi în mediul acvatic.
O epocă glaciară
În cazul unei noi ere glaciare, Skinner crede că pielea noastră va deveni tot mai palidă, pentru a produce suficientă vitamina D, vom avea mai mult păr corporal şi vom dezvolta un corp mai masiv. Cel mai probabil faţa şi nasul vor creşte în dimensiune pentru a ne ajuta să încălzim aerul rece pe care îl vom respira şi vom deveni tot mai puternici pe măsură ce resursele şi tehnologia se vor epuiza, condiţia fizică devenind astfel tot mai importantă.
Colonizarea altor planete
În caz că va trebui să colonizăm alte planete, corpul va trebui să se adapteze unei gravitaţii mai mici, rezultând astfel dezvoltarea braţelor şi scurtarea picioarelor, acestea ajungând la aceeaşi dimensiune. Omul de ştiinţă a declarat că este posibil să ne pierdem complet dantura, iar maxilarul să se micşoreze semnificativ astfel încât să putem cuprinde doar un pai. Rezultatul acestor adaptări va fi o faţă mult mai mică. Ca efect total, omul de ştiinţă este de părere că vom arăta mai degrabă ca nişte bebeluşi, a căror gură trebuie doar să înghită alimente şi nu să le mestece. Fără prea mulţi prădători naturali, dimensiunea oamenilor viitorului se va micşora.
Acasă Sanatate pentru trup si suflet Modificarile genetice pe care le-ar putea suferi oamenii pentru a face...