Petre Apostol

La Bucureşti, în zilele de 13 şi 14 ianuarie, s-au desfăşurat probele masculine din cadrul Campionatelor Naţionale de floretă pentru juniori (13-20 ani). La startul competiţiei s-au aliniat şi reprezentanţii Clubului Sportiv Şcolar Ploieşti, pregătiţi de profesoara Rodica Popescu.
În prima zi a concursului s-a desfăşurat proba individuală, la care doi dintre sportivii ploieşteni au avansat până pe tabloul de 8. Victor Gheorghe, component şi al lotului naţional, a obţinut cea mai bună performanţă, câştigând medalia de bronz, în vreme ce colegul său, Mihai Rădulescu, s-a situat pe locul al şaptelea.
Rezultatele din faza finală a campionatului:

Sferturi
Silviu Roşu (CSA Steaua) – Sebastian Flucuş (CSU Cluj Napoca) 15-4
Victor Gheorghe (CSŞ Ploieşti) – Alexandru Sîrb (CSA Steaua) 15-13
Alexandru Pîrva (CSA Steaua) – Mihai Rădulescu (CSŞ Ploieşti) 15-7
Benjamin Bodo (CS Satu Mare) – Cristian Cândescu (CSA Steaua) 15-5
Semifinale
Silviu Roşu (CSA Steaua) – Victor Gheorghe (CSŞ Ploieşti) 15-9
Benjamin Bodo (CS Satu Mare) – Alexandru Pîrva (CSA Steaua) 10-7
Finala
Silviu Roşu (CSA Steaua) –
Benjamin Bodo (CS Satu Mare) 15-5

A urmat concursul pe echipe, la care au fost prezente şapte formaţii. Echipa CSŞ Ploieşti a evoluat în următoarea componenţă: Victor Gheorghe, Mihai Rădulescu, Vlad Gheorghe, Eduard Ionescu.
Echipa ploieşteană a început campionatul cu o victorie categorică în disputa cu a doua formaţie de la ACS Balestra Bucureşti, scor 45-11. În semifinale a întâlnit formaţia CS Satu Mare, care l-a avut în componenţă pe medaliatul cu argint din concursul individual, Benjamin Bodo. A fost cea mai echilibrată dispută din întreg campionatul, iar victoria a revenit formaţiei din Satu Mare la diferenţă de o singură tuşă, scor 45-44!
Astfel, CSŞ Ploieşti a evoluat în finala mică, reuşind să se impună clar în confruntarea cu CSTA Bucureşti, scor 45-34, adjudecându-şi medaliile de bronz.

Rezultatele complete din concursul pe echipe au fost următoarele:

CSA Steaua1 – liber
CSTA Bucureşti – CSA Steaua 2 45-33
CS Satu Mare – ACS Balestra 1 45-17
CSŞ Ploieşti – ACS Balestra 2 45-11
Semifinale
CSA Steaua 1 – CSTA Bucureşti 45-26
CS Satu Mare – CSŞ Ploieşti 45-44
Finala mică
CSŞ Ploieşti – CSTA Bucureşti 45-34
Finala mare
CSA Steaua 1 – CS Satu Mare 45-23