Pe 12 ianuarie, de la ora 18.00, la Librăria „Humanitas” din Ploiești, va avea loc dezbaterea publică pe marginea volumului recent apărut în colecţia „Critică şi Istorie literară” a Editurii Cartea Românească, “Mizantropul optimist. G. Călinescu şi (de)stalinizarea României” de George Neagoe. Vor participa, alături de autor, scriitorii Dan Gulea și Viorica Răduță.
“Un critic literar îi adresează, în 1943, un memoriu Mareşalului Antonescu, solicitându-i ca Editura Fundațiilor Regale să-și respecte obligațiile contractuale cu privire la tipărirea și difuzarea <> (1941). Acel document l-a transformat pe George Călinescu într-un <> după 23 August 1944. Cel puțin așa l-au considerat membrii Partidului Comunist din România, care, printre altele, după arestarea lui Ion Antonescu, au acaparat discuția despre <>”, se arată într-un comunicat transmis de librăria amintită.