În luna martie va fi desemnat viitorul rector
Ana Maxim
Începând din 11 ianuarie şi până pe 29 martie, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești se desfășoară alegeri pentru structurile și funcțiile de conducere ale instituției. Potrivit metodologiei de organizare și desfășurare a alegerilor, postată pe site-ul UPG, o primă etapă este deja în curs de desfășurare: alegerea reprezentanţilor studenţilor în consiliile facultăților şi în senatul universitar , care a început pe 11 ianuarie și se va încheia pe 22 ianuarie. Urmează, în perioada 18 – 22 ianuarie, alegerea directorilor şi a consiliilor de conducere a departamentelor instituției; între 1 și 8 februarie vor fi aleși reprezentaţii cadrelor didactice şi de cercetare în consiliile facultăţilor; pe 18 februarie – reprezentanţii cadrelor didactice în senatul universitar ; pe 25 februarie sunt programate constituirea senatului universitar, alegerea preşedintelui; formarea comisiilor pe domenii de activitate. Pe 1 Martie va avea loc primul tur de scrutin pentru alegerea rectorului universităţii, iar pe 3 martie – al doilea tur de scrutin, dacă va fi cazul. În perioada 7 – 25 martie vor fi desemnați prorectorii, decanii, prodecanii şi directorul general administrativ; în perioada 10 – 17 martie vor fi alese conducerile Şcolilor doctorale şi a Instituţiei Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (I.O.S.U.D), iar pe 29 martie va fi constituit Consiliului de Administraţie al UPG Ploieşti.
Mai exact, vor fi aleși: rectorul, patru prorectori, un director general administrativ, 53 membri în senatul universitar din care 39 cadre didactice şi 14 studenţi, un preşedinte de senat. La nivelul fiecărei facultăți vor fi aleși: câte un decan, prodecanii și membrii în consiliul facultății. Consiliul de Administraţie va fi format din: rector, prorectori, decani, directorul general administrativ şi un student; la nivelul fiecărui departament vor fi aleși un director și consiliul format din director şi patru membri; la nivelul I.O.S.U.D. –un director și consiliul pentru studiile universitare de doctorat (șapte membri), la nivelul școlii doctorale – un director și un consiliu format din patru membri. Perioada pentru care se exercită mandatul funcţiilor de conducere sau de membru al structurilor de conducere este de patru ani.
Alegerile se vor desfăşura pe baza votului universal, direct şi secret al tuturor membrilor cu drept de vot din structura sau circumscripţia reprezentată (departament/facultate/universitate). Sunt consideraţi membri cu drept de vot cadrele didactice şi de cercetare titulare, angajate cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată și studenţii înmatriculaţi la nivel de licenţă, master şi doctorat. Conform metodologiei de organizare și desfășurare a alegerilor, votul unui membru al comunităţii universitare se atribuie astfel: a. votul titularilor (cadre didactice şi cercetători) dintr-un departament se exprimă pentru alegerea directorului de departament, care ocupă de drept un loc în consiliul departamentului, şi pentru alegerea membrilor consiliului departamentului; b. votul titularilor (cadre didactice și cercetători) facultăţii, pentru alegerea membrilor (cadre didactice și de cercetare titulare din facultate) în consiliul facultății și a reprezentanților facultății (cadre didactice și de cercetare titulare) în Senatul UPG Ploieşti; c. votul titularilor (cadre didactice și cercetători) din universitate se exprimă la referendumul universitar și pentru alegerea rectorului; d. votul studenţilor se exprimă pentru alegerea reprezentanţilor acestora în consiliul facultăţii şi în senatul universităţii; e. reprezentanții studenților din consiliile facultăților și din senat votează la referendumul universitar și pentru alegerea rectorului. Rectorul va fi desemnat prin vot universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare și al reprezentanților studenților din senatul universitar și din consiliile facultăților. Modalitatea prin care acesta va fi desemnat a fost aleasă anul trecut de reprezentanții UPG cu drept de vot, în cadrul unui referendum. Candidaturile la funcția de rector vor fi anunțate la avizierul şi pe site-ul Universităţii Petrol – Gaze din Ploieşti, cu cel puţin 10 zile calendaristice înainte de alegeri, însoţite de un curriculum-vitae şi de un program managerial al fiecărei persoane interesate de această funcție. Va fi declarat ales în funcţia de rector candidatul care obţine cel puţin majoritatea simplă din totalul voturilor exprimate, iar dacă niciun candidat nu a obţinut majoritatea simplă, va avea loc al doilea scrutin la care participă primii doi candidaţi votaţi în primul tur. Rectorul ales şi confirmat de către Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va face propuneri pentru numirea prorectorilor, în termen de 5 zile de la data confirmării și va organiza în termen de 10 zile de la data validării concursuri publice pentru selectarea decanilor celor cinci facultăţi ale universităţii şi a directorului general administrativ.














