Ana Maxim

În aceste zile, la Sinaia, sunt deschise toate pârtiile de pe Valea Soarelui și Valea Dorului, aflate la Cota 2000, acestea fiind acoperite cu zăpadă naturală și artificială.
La Cota 2000, stratul de zăpadă este de 35-40 de cm, iar la altitudini mai mici ajunge la 10-12 cm. Ieri, însă, instalațiile de transport pe cablu de pe tronsonul al doilea (de la Cota 1400 la Cota 2000) nu funcționau din cauza chiciurei depuse pe cabluri, potrivit informațiilor pe care le-am primit de la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din stațiune și de la Serviciul Județean de Salvamont.
Pentru că nu au putut urca până la pârtii, turiștii pasionați de schi s-au orientat către alte activități: au făcut drumeții, au patinat, au vizitat muzeele. În schimb, în celelalte stațiuni, cei pasionați de schi au putut ieri să practice acest sport. La Azuga sunt deschise trei pârtii: Cazacu Școală – 350 m, cu dificultate medie; Cazacu Începători – 120m și Sorica Bandă -100 m – tot pentru începători, toate fiind în stare foarte bună, acoperite, în mare parte, cu zăpadă artificială. La Bușteni, este deschisă Pârtia Kalinderu 1- ce are 1.100 de metri lungime, fiind acoperită cu zăpadă artificială și naturală. În aceste zile, Valea Prahovei este foarte animată, sute de turiști din Ucraina, Republica Moldova și Federația Rusă sărbătorind, ieri, Crăciunul pe stil vechi iar Revelionul pe stil vechi urmează, pe 13 ianuarie.
Numai în Sinaia se estimează că sunt, în aceste zile, peste 300 de turiști veniți special pentru Sărbătorile de Iarnă. O parte dintre ei au trecut și pe la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică – mutat de curând în Parcul “Dimitrie Ghica” – pentru a se interesa despre pârtiile deschise, programul instalațiilor de transport pe cablu și obiectivele turistice.
Pe Valea Prahovei se distrează, în aceste zile, și sute de copiii din toată țara veniți cu părinții sau în tabere, profitând, astfel, de ultimele zile de vacanță.