F. T.
Numărul societăților comerciale din Prahova intrate în insolvență în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2015 s-a ridicat, potrivit ultimelor date ale Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la 289, în scădere cu circa 61 la sută în comparație cu perioada similară a anului trecut. Practic, se poate spune că, în Prahova, cifra firmelor care au solicitat și au obținut insolvența a scăzut pe parcursul anului trecut, și acesta fiind un semn al relansării economice.
La nivel național, aceeași sursă precizează că în 11 luni trecute din anul 2015, cifra firmelor care au solicitat și au obținut să fie supuse acestei proceduri era de 9.446, mult diminuată (cu 52 la sută), în comparație cu aceeași perioadă din 2014, când se înregistrau 19.703 insolvențe.
Un singur județ din țară nu s-a înscris în trendul național al relansării activităților economice specifice societăților comerciale; este vorba despre Maramureș, județ în care numărul societăților intrate în insolvență a crescut cu aproximativ 11 la sută.
În ierarhia națională, judeţul Prahova depășește amintita medie națională a scăderii numărului de insolvențe, de minus 52 la sută, dar este devansat de Bistrița, Galați sau Harghita (toate, cu aproximativ minus 70 la sută).