O femeie de 42 de ani a fost lovită pe o trecere de pietoni în Ploiești, la km 6, la ieșirea din oraș spre Brașov, de un autoturism al cărui șofer a părăsit locului accidentului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu, autoturismul în cauză se deplasa către Brașov când s-a întâmplat nenorocirea, însă după impact şoferul şi-a continuat drumul. Martorii spun că mașina implicată în evenimentul rutier ar fi un Opel Astra de culoare roșie.
Pentru depistarea șoferului, polițiștii au instituit zece filtre în Ploiești, pe DN 1, spre Valea Prahovei, dar și pe DN 1A și DN 1B.
Șeful Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, Daniel Nicolae, a declarat, pentru AGERPRES, că victima accidentului a fost transportată pentru îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, aceasta prezentând un traumatism cranio-facial, dar și un traumatism la mâna stângă.