HCM Rm. Vâlcea – CSM Ploieşti, astăzi, ora 14.00

Petre Apostol

Echipa feminină de handbal CSM Ploieşti va avea parte de un nou test important în drumul său spre calificarea în cupele europene, urmând să ofere replica formaţiei HCM Râmnicu Vâlcea, astăzi, în cadrul etapei a patra din returul Ligii Naţionale.
Handbalistele antrenate de Neven Hrupec au urcat pe locul al cincilea în clasament, după succesul înregistrat pe teren propriu în etapa trecută, cu HC Zalău, scor 22-20, gruparea ploieşteană fiind neînvinsă în ultimele cinci partide din campionat.
CSM Ploieşti, însă, va întâlni în această etapă o echipă care se descurcă bine în jocurile de pe teren propriu şi care se află la doar şase puncte în urma sa în ierarhie, trupa antrenată de Constantin Ştefan ocupând poziţia a noua.
HCM Rm. Vâlcea a cedat în runda precedentă, în deplasare, cu SCM Craiova, scor 24-28, însă a câştigat partida anterioară de pe teren propriu, cu HCM Roman, scor 24-23. În plus, trupa olteană s-a impus în precedentele două partide directe cu CSM Ploieşti disputate la Vâlcea.
În turul campionatului, însă, formaţia prahoveană a câştigat la Ploieşti cu scorul de 32-28.
„Ne aşteaptă un meci foarte greu la Vâlcea, formaţie care are un antrenor pentru care eu am un mare respect. Are o echipă disciplinată, care se apără bine şi pregăteşte fiecare atac cu mare atenţie, respectând schemele. Au multe jucătoare bune în lot, au o tradiţie a unei echipe care a făcut mari performanţe în România şi în Europa, aşa că ne aşteaptă un meci foarte greu. Am însă încredere în elevele mele, am pregătit meciul foarte bine în această săptămână şi sunt convins că putem obţine un rezultat bun, care să ne asigure un moral excelent în perspectiva următoarelor etape. Va fi foarte important să câştigăm la Vâlcea, pentru a ne asigura o atmosferă bună şi o atitudine pe măsură la meciurile care vor veni”, a declarat antrenorul principal al ploieştencelor, Neven Hrupec.
În lotul echipei ploieştene există câteva complicaţii de ordin medical, Ionela Dinu aflându-se încă în perioada de recuperare după operaţia din toamna anului trecut, iar Nicoleta Tudor nu va putea evolua la capacitate maximă, din cauza unor probleme la menisc, aceasta dorind, însă, să-şi ajute echipa chiar şi în condiţiile respective.
Partida va fi televizată, urmând să fie arbitrată de Bogdan Dordea (Sibiu) şi Marian State (Buzău), iar ca observator FRH îl va avea pe Viorel Vicea (Bucureşti).
Etapa a început de joi, primele clasate ale campionatului bifând victorii clare în deplasare, HCM Baia Mare cu Rapid Bucureşti, scor 34-24 (17-12), iar CSM Bucureşti cu HC Dunărea Brăila, scor 34-27 (13-13).
Ieri seară era programat meciul HCM Roman – U Alexandrion Cluj, iar astăzi urmau să se mai dispute partidele HC Zalău – CSM Unirea Slobozia (ora 11.00), HC Alba Sebeş – CS Măgura Cisnădie (ora 18.00), finalul rundei fiind rezervat disputei dintre Corona Braşov şi SCM Craiova, duminică, de la ora 11.30.