The Telegraph Travel recomandă turiştilor britanici, pentru anul 2016, o croazieră de zece zile pe Dunăre. Pachetul presupune şi petrecerea a patru zile în România. Cei care optează pentru această croazieră de lux vor fi însoţiţi de jurnalişti care au petrecut mult timp în Europa de Est. Croaziera propusă de specialiştii The Telegraph se numeşte ”Dunărea în Profunzime cu John Simpson” şi durează zece zile, din care trei în Ungaria, una în Serbia, două în Bulgaria şi patru în România, de pe Aeroportul Otopeni urmând să se plece înapoi în Marea Britanie. În România, turiştii vor petrece o zi în zona Porţilor de Fier, două zile în Capitală şi una la Snagov, acolo unde vor vizita mormântul lui Vlad Ţepeş. Excursiile din Bucureşti vor fi realizate alături de jurnalistul John Simpson. Acesta a fost corespondentul BBC în România în 1989 şi a transmis pentru agenţia britanică Revoluţia din decembrie şi căderea lui Nicolae Ceauşescu. De-a lungul carierei sale,
Simpson a transmis din 125 de ţări şi a fost prezent în 14 zone de conflict. După prima zi de explorare a Bucureştiului, în timpul căreia se va vizita şi Palatul Parlamentului, jurnalistul britanic va răspunde întrebărilor participanţilor la tur. În a doua zi din Bucureşti, se vor realiza tururi prin oraş în grupuri mici, iar John va petrece timp cu fiecare grup. Există, de asemenea, opţiunea de a se merge într-o excursie la Mănăstirea Snagov, locul unde se presupune că se află mormântul lui Vad Ţepeş.
Salon internaţional de artă fotografică, în Capitală
La Muzeul Municipiului București poate fi vizitat până pe 20 martie, între orele 10.00-18.00, Salonul Internațional de Artă Fotografică al României. ”Salonul Internațional de Artă Fotografică al României, ajuns la cea de-a XX-a ediție, este cel mai important eveniment fotografic al României până și prin prisma faptului că are o vechime de cel puțin 50 de ani. După ’90 a mai avut o ediție la Brașov, după care Salonul a fost abandonat și practic fotografia românească a dispărut după harta internațională. Am reluat acest Salon cu sprijinul câtorva colegi și în special cu ajutorul Muzeului Municipiului București, care a fost o gazdă extraordinară și ne-a primit și bucuria mare a fost și că am primit foarte multe fotografii de la fotografi importanți din lume, așa că nivelul Salonului este foarte ridicat și cred că el este și o ocazie bună pentru fotografii români de a vedea cam care sunt tendințele, care este stadiul fotografiei la ora actuală”, a declarat președintele Asociației Artiștilor Fotografi din România, Eugen Negrea. Cu ocazia vernisajului, fotografii Nagy Lajos și Alexandra Fira au primit medaliile de aur pentru lucrările lor. La actuala ediție, organizatorii au primit 1.960 de lucrări de la 240 de fotografi din 39 de țări. Juriul internațional – alcătuit din fotografi profesioniști de mare prestigiu precum Virgilio Bardossi (Italia), Daniel Bădescu (România) și Balasi Csaba (România) – a acceptat 400 de fotografii și a acordat 38 de medalii și mențiuni ale Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP) și ale Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR). În cadrul vernisajului, au fost proiectate toate imaginile acceptate, iar cele premiate au fost printate și vor fi expuse în cadrul unei expoziții ce va fi itinerată prin mai multe orașe din țară.














