Până pe 11 ianuarie, când vor fi reluate cursurile, elevii și preșcolarii din Sinaia au gratuitate la patinoarul amenajat în Parcul „Dimitrie Ghica” din localitate, au anunțat autoritățile locale. Copiii trebuie să aibă la ei carnetul de elev, vizat și cu fotografie, prin care să demonstreze că învață în Sinaia. În cazul copiilor de grădiniță, părinții sau cei care îi vor însoți trebuie să aibă certificatul lor de naștere. Patinoarul este deschis în fiecare zi de la ora 9.30 la 22.00 și va funcționa până în luna martie. Sinăienii au de luni până vineri gratuitate în baza actului de identitate între orele: 17.30-19.00. În restul timpului, aceștia plătesc la fel ca și turiștii: 15 lei/oră/persoană și pentru închirierea patinelor 15 lei.

Echipamentele de schi, transportate fără taxă cu anumite tipuri de aeronave

Turiștii care pleacă în străinătate pot transporta cu avioanele Tarom, gratuit, până pe 26 martie 2016 (data începerii călătoriei), un echipament sportiv de iarnă, în limita a 23 kg, de persoană. Echipamentul sportiv de iarnă este constituit din următoarele: o pereche de schiuri, o pereche de clăpari şi o pereche de beţe/pasager sau o placă de snowboard şi o pereche de clăpari/pasager. Facilitatea este oferită pe rute operate direct sau via Bucureşti, între România (Bucureşti şi destinaţii interne operate de Tarom cu aeronavele Boeing și Airbus) şi următoarele destinaţii externe: Amman, Amsterdam, Atena, Barcelona, Beirut, Bologna, Bruxelles, Dubai, Frankfurt, Geneva, Istanbul, Larnaca, Londra (aeroporturile Heathrow sau Luton), Madrid, Moscova, Munchen, Nisa, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Torino, Valencia şi Viena. Oferta este valabilă şi pentru zborurile având originea în oraşele menţionate mai sus spre România. Facilitatea este oferită doar pentru zborurile operate de Tarom cu aeronavele Boeing și Airbus şi nu se aplică pe zboruri operate cu aeronave ATR. Acceptarea gratuită a acestor echipamente sportive se va face în limita capacităţii disponibile, în funcţie de tipul de avion.