Vineri, 22 ianuarie 2016, în jurul orei 20.00, un echipaj mobil al Poliției Locale Ploiești, în timp ce desfășura activități specifice de patrulare, a fost anunțat prin dispeceratul instituției să se deplaseze pe Bulevardul Republicii, în vecinătatea Catedralei Sfântul Ioan, pentru a verifica dacă în zonă sunt trei minori care apelează la mila publică. Solicitarea a venit din partea reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.
Patrula care s-a deplasat la fața locului a identificat trei copii, cu vârsta de 3 ani, 9 și respectiv 11 ani, fără a fi însoțiți de părinți, fiind depistați în timp ce apelau la mila pietonilor și a șoferilor care staționau la semafor. Polițiștii locali au solicitat prezența lucrătorilor D.G.A.S.P.C. Prahova., pentru a ridica minorii și a-i conduce la Centrul de Primire în Regim de Urgență „Cireșarii” Ploiești, în vederea acordării îngrijirilor ce se impuneau, precum și de luare a măsurilor legale de instituționalizare a acestora.