Prof. dr. ing. Lazăr Avram, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Şi-a luat crucea şi a plecat dintre noi, în a doua zi de Crăciun a anului 2015, la 58 de ani neîmpliniţi, inginerul de petrol şi gaze Costel Totan. Sau, cum spunea, parafrazând, unul dintre prietenii lui de suflet, inginerul Sorin Gheorghiu, a plecat la Domnul cel mai iubit dintre medieşeni… Dintre cele nouă Fericiri date nouă de Mântuitorul nostru Iisus Christos în Predica de pe munte, cutez să spun că la două dintre ele va fi părtaş şi Costel Totan. Este vorba despre cea de-a cincea şi cea de-a şaptea. Pentru cea de-a cincea, „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7), stau mărturie ajutoarele materiale şi morale date atâtor şi atâtor semeni aflaţi în necazuri şi nevoi de tot felul, mai ales în vremurile de astăzi de nelinişte şi nesiguranţă. În cea de-a şaptea – „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9) – îl regăsim prin dorinţa lui cotidiană de dreptate şi adevăr, de iubire şi respect pentru cei din jurul lui întru revărsarea păcii, înţelegerii şi împăcării omului cu Dumnezeu şi cu sine însuşi.
Totan Costel a văzut lumina zilei la 2 aprilie 1958, în localitatea Dârlos, judeţul
Sibiu. De timpuriu şi-a dezvăluit dragostea de carte, puterea de muncă, valoarea sa morală şi intelectuală. După terminarea Liceului de Petrol din Mediaş, a urmat cursurile Institutului de Petrol şi Gaze din Ploieşti, pe care le-a absolvit cu rezultate meritorii. Viaţa lui de student a fost, ca a majorităţii tinerimii din acea vreme, o experienţă de studii variate şi profunde, îmbinate atât cu elevate preocupări intelectuale, cât şi cu dorinţa de cunoaştere a tot ceea ce-i frumos pe lumea asta. Pentru că bărbatul chibzuit şi cu dreaptă judecată a fost, în ciuda celor văzute şi nevăzute, un sentimental… După absolvirea facultăţii a lucrat o perioadă scurtă la Schela de Foraj Oradea, după care a slujit cu constantă şi tiranică pasiune Compania Naţională de Gaze Naturale din Mediaş, sub variile ei organizări şi denumiri, având ca fir călăuzitor porunca de suflet şi de sânge: Mediaşul a fost, este şi trebuie să rămână arcul de triumf al gazelor naturale româneşti! În perioada septembrie 1982 – septembrie 1998 a lucrat la Schela de Producţie Gaze Naturale din Mediaş, ocupând succesiv funcţiile de adjunct de şef de brigadă, adjunct de şef de secţie, şef de secţie şi şef de atelier. Între anii 1998 şi 2001 a fost şef de atelier şi şef de serviciu la S.C. Exprogaz S.A. Mediaş, având în grijă pregătirea tehnică a producţiei, gestionarea resurselor umane, materiale şi financiare alocate secţiei, ca şi coordonarea activităţilor specifice de înregistrare şi distribuţie a producţiei de gaze naturale. După aceea, în perioada 2001 – 2012, cu spiritul său calm şi metodic a coordonat activitatea de producţie a SNGN Romgaz S.A. Mediaş, ca şef de serviciu, director de producţie şi director al sucursalei. A deschis orizonturi largi către dezvoltarea activităţilor de cercetare geologică şi inginerie de zăcământ, reabilitarea producţiei din câmpurile vechi de gaze, dezvoltarea tehnologiilor noi de extracţie a gazelor naturale etc. Activitatea neobosită, spiritul pătrunzător de observaţie şi calităţile reale şi înnăscute de manager l-au propulsat în anul 2012 în funcţia de director general al SNGN Romgaz S.A. Mediaş, unde a lăsat, deşi timpul a fost scurt, o dâră adâncă de înţelegere, cuprindere şi sistem în domeniul cu atâtea necunoscute al explorării şi exploatării gazelor naturale. A revenit apoi ca director al Sucursalei de Producţie Gaze Naturale Mediaş, continuându-şi până la capăt, cu aceeaşi îndărătnicie de ardelean mândru şi blând în acelaşi timp, laborioasa şi variata lui muncă productivă. În fapt, notorietatea de care s-a bucurat în lumea specialiştilor din domeniul petrolului şi gazelor s-a datorat muncii asidue şi îndelungate, firii lui înclinate spre gândire şi aplicaţie, perfecţionării continue prin participarea la varii simpozioane naţionale şi internaţionale, absolvirii unor cursuri de specializare şi perfecţionare ş.a. Îmi aduc aminte că, în jurul anului 2002, a absolvit la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti cursurile masteratului de Managementul petrolului şi gazelor. Din grupă mai făceau parte colegii şi prietenii noştri comuni Aron Vasile, Avram Pantelimon, Maloş Mihai şi Toth Feri. Când au venit să-şi susţină proiectele de disertaţie în sesiunea din vară, erau cu toţii puşi pe şotii şi voiau să termine cât mai repede susţinerea lucrărilor. Nu de alta, dar îi aştepta şi o aplicaţie practică la restaurantul President din Ploieşti. Doamna profesoară Coroian Stoicescu Cornelia, directoarea cursului, care le analizase lucrările în prealabil, le-a spus cam aşa distinşilor cursanţi:
– Domnii mei, voi sunteţi, şi cei care nu sunteţi încă veţi fi, cu toţii, directori mari, care veţi conduce destinele forajului şi extracţiei gazelor naturale din România. Aşa că mult mai bine ar fi să reveniţi voi la toamnă, cu proiecte mai aplicate şi mai profunde, care să rămână în analele Cursului pe care cu onoare l-aţi absolvit! Şi aşa a fost… În toamnă, expunerile lor au încântat atât comisia, cât şi cadrele didactice şi studenţii veniţi în sala AII4 din UPG Ploieşti să asiste la acest incitant eveniment. Apoi, ca expert al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (A.N.R.E), a participat activ la elaborarea multor documentaţii geologice şi tehnico-
economice pentru diverse operaţiuni petroliere, la expertizarea activităţilor legate de cercetarea geologică a resurselor minerale, la supervizarea lucrărilor cu grad ridicat de risc din domeniul petrolifer şi petrolier ş.a. Deşi părea sobru şi deseori detaşat de cele lumeşti, Costel (pentru familie şi cei apropiaţi, Tetu) a iubit, aşa cum aminteam mai înainte, cu ardoare, viaţa. Amintirile, obârşia alipită de suflet, glumele care le făcea cu feciorul lui drag, Costeliuc, fecioreştile la care luau parte cântăreţi de frunte ai cântecului nostru popular, precum Ioan Bocşa, Dinu Iancu Sălăjan ori Ionuţ Fulea, desele plecări în Delta Dunării ş.a., toate le ducea cu el ca o dulce povară a gândului bun şi a lucrului bine făcut. A ştiut să-şi apropie de inimă şi să-şi facă prieteni din cele mai variate pături sociale şi profesionale, de la muncitori la ingineri, de la profesori la magistraţi, de la ţărani la doctori, de la artişti la miniştri şi nu mai ştiu eu ce, pentru că a reuşit ca nimeni altul să le insufle tuturora optimism, încredere şi speranţă în trăinicia şi fondul curat al sufletului românesc. Apropo de Delta Dunării… Vor plânge după el oamenii şi va plânge însăşi Delta Dunării… Scriam, în „Leac de singurătate”, în urmă cu câţiva ani: „Nemurirea purtată pe umeri de cer şi pusă hotar între noapte şi zi poate fi şi un ţărm magic din Delta Dunării de care prietenul meu Costel Totan şi-a ancorat neodihna. Şi viaţa”. Nu am nimic a rectifica. Poate doar să adaug că acasă, pentru Costel, însemna şi Mila 23, acest sat pescăresc de lipoveni, această adevărată inimă a deltei. Cu siguranţă, mulţii oaspeţi care i-au trecut pragul îşi vor aduce aminte şi de şalupa lui elegantă şi sprintenă, avându-l pe Gelu la cârmă. Iar atunci când vor mai trece prin lacurile Fortuna, Trei Iezere, Bogdaproste, Rădăcinos, canalele Olguţa, Şontea şi nu mai ştiu eu care, ar fi bine să fie atenţi la umbra acestui Om bun care va apărea tainic printre luceferii de seară cu fruntea plecată, acoperită parţial de pălăria lui somnoroasă şi cu borurile largi! Şi-a iubit familia cu ardoare, cu patimă. Regăseai, întotdeauna, în mijlocul ei fiorul acela de oameni buni şi aşezaţi, care aducea aminte de familiile nobile de odinioară care ne-au încărcat istoria cu frumos, împăcare şi linişte patriarhală. Cu siguranţă că şi plecarea în lumea drepţilor a părintelui său adorat Constantin Totan, cu numai câteva luni mai înainte, i-a lăsat în suflet o dâră de neştearsă suferinţă. În acelaşi timp, însă, soţia lui Elena, fiul Costeliuc, nora Eliza şi nepoata Maria i-au rămas stâlpi solizi în faţa furtunii de tristeţe fără leac care a început să stăruie în ultimele luni ale anului 2015 prin toate cotloanele vetrei lor medieşene. A fost inginerul Costel Totan, directorul Sucursalei Romgaz de la Mediaş, înainte de orice, un OM de treabă! De o modestie înaltă, îi plăcea să apară egalul unor confraţi de breaslă, deşi i-a întrecut pe mulţi. Vorba lui domoală aducea a adiere de gând bun, primenită cu duioşie de suflet. Din păcate nu a înţeles că a fi înţelegător cu toată lumea rămâne şi un mare risc al sinuciderii în rate mici… Trebuia să-i fi spus asta demult… Acum e, oricum, prea târziu. E prea târziu poate şi acest semn umil de colind. Acest semn umil de colind de sub ultima plecare prin omătul amintirilor: Ninge-mi, Doamne, viaţa cu îngheţuri blânde/Până când din cântec m-oi trezi zăpadă,/Troienind pe casă verbele plăpânde/Ce-or să-i ude mamei colţul la broboadă…/Îngeri să coboare lângă noi pe prispă/Mângâind cu geana bulgării de vid,/Când pe faţa serii palidă şi tristă/Stele de-alabastru frigul îşi divid./Iartă-ne, Părinte, de păcatul greu:/Am uitat de Tine-n vremuri fioroase./Dă-ne iar putere, prin Iisus, mereu/Să ne crească liber rugile din oase!/Vino iar Lumină la părinţi şi unchi/Ca întotdeauna. Pe un preş de humă/Stă cu noi alături iarna în genunchi/Şi prin lume trece un fior de brumă… Cu Totan Costel dispare o personalitate de excepţie căreia i se potriveşte şi zicerea mea mai veche: „Odată cu ritualul iniţierii în marea trecere, gândul îşi scurge sângele şi prin rănile noastre”. Mă închin smerit amintirii lui şi sper că şi acolo, în locul celor drepţi, Bunul Dumnezeu îl va binecuvânta cu dragostea lui nesfârşită.
