Banii vor dispărea în următorul deceniu, deoarece sunt „scumpi şi ineficienţi”, este previziunea directorului general al Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană.
„Cred că, în 10 ani, banii (cash – n.r.) nu vor mai exista. Nu este nevoie de ei, sunt foarte ineficienţi şi scumpi”, a declarat John Cryan într-o conferinţă privind tehnologiile financiare (fintech), în timpul întâlnirii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos.
Prezent la acelaşi eveniment, CEO-ul procesatorului de plăţi online PayPal, Dan Schulman, a spus că infracţiunile informatice reprezintă principala ameninţare pentru industria financiar-bancară.
Cryan este unul dintre cei mai influenţi bancheri din lume. De origine britanică, el a fost director financiar executiv al grupului UBS, cea mai mare bancă elveţiană, şi consilier al Consiliului de Administraţie al UBS în timpul crizei financiare. De la jumătatea anului trecut, este co-CEO al Deutsche Bank alături de Jurgen Fitschen.
Deutsche Bank a raportat, miercuri, o pierdere de 6,7 miliarde de euro pentru anul 2015, cea mai mare din istoria grupului, cauzată de costurile juridice şi de cheltuielile de restructurare.
Cu active de peste 1.700 de miliarde de euro, Deutsche este a doua mare bancă din zona euro după active, devansată doar de gigantul francez BNR Paribas, cu active de 2.145 miliarde de euro, potrivit economica.net.